Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, participă la reuniunea NATO a şefilor de diplomaţie, în 1 şi 2 decembrie

Inquam Photos / Octav Ganea
bogdan aurescu

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, participă, în perioada 1-2 decembrie, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre NATO, care se va desfăşura în regim de video-conferinţă, în contextul restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19.

"Reuniunea este una importantă pentru evaluarea stadiului punerii în aplicare a deciziilor aliate privind adaptarea NATO la evoluţiile de securitate, precum şi pentru stabilirea unor direcţii de acţiune privind răspunsul la provocările strategice curente", informează un comunicat al MAE transmis, luni, AGERPRES.

Agenda reuniunii va include principalele teme aflate în atenţia aliaţilor referitoare la: procesul de reflecţie strategică privind consolidarea dimensiunii politice a NATO, relaţiile cu Rusia, respectiv cu China, situaţia din Afganistan şi securitatea în zona Mării Negre.

"Ministrul Bogdan Aurescu va promova, cu acest prilej, principalele obiective ale României în cadrul Alianţei, cu accent pe importanţa eforturilor de asigurare a descurajării şi apărării aliate în regiunea Mării Negre, în contextul deteriorării situaţiei de securitate în această zonă", arată sursa citată.

Citește și: Probleme pentru Ana Maria Prodan, după ce s-a infectat cu coronavirus: Sexy impresara a chemat salvarea

Ministrul român va reafirma importanţa strategică a Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică şi va accentua necesitatea continuării eforturilor pentru consolidarea posturii şi prezenţei aliate în regiune, precum şi întărirea coerenţei Flancului Estic.

Aurescu va reitera, totodată, sprijinul pentru continuarea implementării măsurilor de asistenţă ale NATO pentru Georgia şi Ucraina şi pentru avansarea cooperării cu Alianţa.

"De asemenea, şeful diplomaţiei române va trece în revistă principalele teme strategice privind procesul de consolidare a dimensiunii politice a NATO. Astfel, în ceea ce priveşte procesul de reflecţie strategică desfăşurat la nivelul Alianţei, ministrul Bogdan Aurescu va evidenţia importanţa ca acesta să conducă la consolidarea unităţii şi coeziunii aliate şi la asigurarea unei relaţii transatlantice solide", precizează MAE.

Miniştrii de externe vor participa la trei sesiuni de lucru, una în format aliat, pe 1 decembrie, şi altele două, pe 2 decembrie, cu participarea unor state partenere.

Pe 2 decembrie va avea loc o discuţie legată de China, cu participarea Australiei, Finlandei, Japoniei, Coreei de Sud, Noii Zeelande, Suediei şi Înaltului Reprezentant al UE, precum şi o sesiune ministerială dedicată securităţii în zona Mării Negre, la care vor participa, alături de miniştrii de externe din statele aliate, omologii din Georgia şi Ucraina.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.