Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Agriculturii își anunță DEMISIA din Guvern: atacuri în rafală la adresa premierului Florin Cîțu

gov.ro
Adrian Oros

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat că, marți, își va depune demisa din Guvern și îl acuză pe Florin Cîțu că nu acordă sprijin acestui domeniu. Adrian Oros a făcut parte din echipa lui Ludovic Orban la Congresul PNL și, în acest context, demisia capătă mai mult o conotație politică decât una profesională.

”Azi îmi voi depune demisia din funcția de Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale!

Pentru Premierul Florin Câțu, agricultura și industria alimentară nu au fost niciodată priorități, ca atare:

1. Bugetul MADR pentru anul 2021 reprezintă 60% din execuția bugetară a anului 2020, cu efecte asupra programelor aflate în derulare. La rectificarea bugetară, MADR a primit o sumă infimă, absolut insuficientă.

2. În PNRR nu a fost cuprins niciun proiect major pentru agricultură. Asta deși în primul draft trimis la Comisie, în noiembrie 2020, PNRR conținea un proiect complex pentru gestionarea apei în agricultură (irigații, desecare/ drenaj și sistem antigrindină), în valoare de 6,5 miliarde euro, proiect asumat în Programul de guvernare, alături de Rețeaua de depozitare, procesare si distribuție a produselor românești, alt proiect care nu a mai avut loc in PNRR.

3. Nu există suficientă determinare pentru eradicarea activității samsarilor, a vânătorilor de subvenții și a pieței negre, care afectează fermierii corecți. Astfel, orice subvenție, orice formă de sprijin devine ineficientă.

Multumesc tuturor celor cu care în această perioadă am colaborat, atât la elaborarea Programului de tranziție, la viitorul Program Național Strategic, dar și în activitatea curentă.

Am avut onoarea și norocul să cunosc oameni deosebiți, profesioniști, atât în Guvern, în MADR sau în mediul asociativ.

M-am bucurat să pot promova pe pagina mea și a ministerului, pe toți cei întâlniți în deplasările prin țară, fermieri români care performează, care sunt exemple de succes.

Am vrut să arăt că și în România #SePoate!”, scrie Adrian Oros.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.