Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a spus, miercuri seara, după ce Guvernul a aprobat proiectul de rectificare bugetară, că nu este în discuții o creștere a taxelor pentru anul 2026.
Nazare a subliniat faptul că în ceea ce privește industria Horeca, se poate vorbi despre o situație „aparte”, astfel că se așteaptă o analiză, pe baza căreia se va purta o discuție și se va lua o decizie.
„Am spus-o de mai multe ori că în acest moment nu discutăm despre o creștere a taxelor. Nu avem în plan o creștere a TVA pentru 2026 nici în Horeca. Horeca e un caz aparte. Așteptăm analiza și pe baza acesteia vom discuta în Coaliție și vom lua o decizie. Iar despre celelalte impozite, pe profit, pe venit, nu avem în plan, în acest moment, o creștere a taxelor. Și aici mă refer la toate taxele”, a precizat șeful Finanțelor, potrivit Agerpres.
Ministrul Finanțelor: „Anul viitor trebuie să țintim spre un deficit de 6%”
Ministrul a precizat că măsurile luate de Guvern în acest an, vor avea efecte semnificative în 2026. Dacă rectificarea aprobată de Executiv prevede o țintă de deficit de 8,3% în anul curent, anul viitor speranța este ca acesta să ajungă la 6%.
„Efectul cumulat al pachetelor se centrează pe 2026 pentru că anul viitor trebuie să țintim spre un deficit de 6%, deci avem o ajustare foarte mare de făcut. De aceea, a fost o strategie ca pachetele de măsuri fiscale să aibă în vedere o ajustare importantă care să ne susțină în anul 2026 și să ajungem cât mai aproape de 6%”, a adăugat Nazare.
Ce a spus Nazare despre rectificarea bugetară
„Rectificarea bugetară adoptată în această seară de Guvernul României aduce într-o zonă de proiecție realistă bugetul de stat, în sensul în care am făcut analiza tuturor ordonatorilor de credite a zonei de cheltuiel și a zonei de venituri, astfel încât aceste cheltuieli și venituri să fie proiectate cât mai realist posibil, pentru că avem nevoie, ca prin mesajul pe care îl transmitem odată cu adoptarea rectificării, să transmitem atât românilor, cât și piețelor și investitorilor că revenim într-o zonă de seriozitate și de disciplină financiară și schimbăm atitudinea legată de modul în care tratăm bugetele. Era un mesaj necesar și așteptat.
S-a discutat foarte mult și a fost în atenția publică negocierea pe care am derulat-o în ultima lună și jumătate legată de ținta de deficit. Ținta de deficit, care este inclusă în această rectificare bugetară, este de 8,4%, un necesar de finanțare de 159 de miliarde, negocierea care a stat în spatele obținerii acestei ținte e foarte importantă, pentru că a fost atât la nivel tehnic, cât și la nivel politic, cu comisia, cu comisarul Dombrovskis, și s-a închis prin discuția pe care a avut-o prim-ministrul Ilie Bolojan, la Bruxelles, tot cu comisarul Dombrovskis”, a mai transmis ministrul.
Comentează