Ministrul Angel Tîlvăr: Contribuția Marelui Ducat la consolidarea posturii aliate în regiunea Mării Negre reprezintă o dovadă a solidarității și unității aliate

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 21-03-2023

Actualizat: 21-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Ministerul Apărării Naționale

Întrevederea ministrului apărării naționale cu ambasadorul Marelui Ducat de Luxemburg la București

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a primit luni, 20 martie, vizita ambasadorului Marelui Ducat de Luxemburg la București, Elisabeth Cardoso.

Întâlnirea dintre cei doi oficiali a avut loc în contextul dislocării primului contingent luxemburghez, în cadrul Grupului de Luptă NATO, coordonat de Franța, din România.

Agenda de discuții a inclus subiecte referitoare la cooperarea în cadrul Alianței Nord-Atlantice și situația de securitate din regiunea Mării Negre, în contextul războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina. În acest context a fost subliniată importanța menținerii sprijinului partenerilor vulnerabili din regiune, în special al Republicii Moldova, în actualul mediu de securitate.

Ministrul român al apărării naționale a apreciat contribuția Marelui Ducat în vederea consolidării posturii aliate de pe flancul estic și în special în regiunea Mării Negre, aceasta fiind o dovadă a solidarității și unității aliate.

Ambasadorul Luxemburgului a punctat angajamentul țării sale și a indicat că acesta este cel mai mare contingent dislocat în afara granițelor Luxemburgului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri