Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului: 'Invit românii să nominalizeze oraşe şi localităţi care să fie incluse în topul destinaţiilor atractive autohtone'

Twitter
romania drapel steag tricolor

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), alături de Alianţa pentru Turism, este partener în cadrul celei de-a doua ediţii a competiţiei "Destinaţia anului 2022", o importantă acţiune de promovare a turismului intern, care are drept scop popularizarea locurilor emblematice ale României în mediul online.

"Invit toţi românii să nominalizeze, în această primă etapă a competiţiei, oraşele şi localităţile turistice pe care le iubesc şi vor să le vadă incluse în topul destinaţiilor cele mai mai atractive din ţara noastră! Preferinţele pot fi exprimate până pe data de 10 aprilie, atunci când se va stabili podiumul pe categorii şi regiuni istorice", a declarat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, potrivit unui comunicat al MAT transmis luni AGERPRES.

Până în acest moment, au fost înregistrate mii de nominalizări pe www.destinatiaanului.ro.

La categoria "City Break", pe lângă Oradea, Iaşi sau Brăila, finaliste ale ediţiei de anul trecut, mulţi români recomandă Braşovul, Clujul, Timişoara, Sibiul, Alba Iulia, dar şi Craiova, Târgovişte, Brăila, Tulcea, Hunedoara şi Piatra Neamţ, potrivit Agerpres.ro.

Surprize apar şi la categoria "Localităţi turistice", unde nume noi ca Valea Doftanei, Brezoi, Sfântul Gheorghe (Delta Dunării), Rimetea, Breb, Slănic Moldova sau Vatra Dornei au strâns cele mai multe recomandări până acum.

Cele 6 destinaţii cu cele mai mari scoruri vor beneficia ulterior de promovare naţională intensă în lunile mai-august atât pe social media, cât şi prin emisiunile Destinaţia Anului difuzate pe Prima TV.

În următoarea etapă, juriul prezidat de Dragoş Anastasiu (Alianţa Pentru Turism) va acorda voturile celor mai atractive destinaţii pe baza înscrierilor şi ale unor criterii care cuprind investiţiile făcute în infrastructura turistică şi acţiunile de comunicare realizate în ultimii doi ani. Votul juriului va conta pentru 1/3 din scor, iar numărul nominalizărilor pentru celelalte doua treimi.

Juriul acestei etape este format din 20 de experţi şi influenceri de turism.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.