DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministrul Apărării aduce veștile mult așteptate despre soldații români răniți în atentatul din Afganistan: 'Mă gândesc cu mare tristeţe...'

Mihai Fifor

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a precizat că cei opt militari răniţi luni în Afganistan în explozia unei maşini-capcană sunt în afara oricărui pericol şi primesc îngrijiri medicale în Kandahar.

"Vestea bună este că toţi cei opt militari sunt în afara oricărui pericol. Suntem în legătură permanentă cu echipa de comandă din Afganistan, pentru a putea fi la curent cu evoluţia stării medicale a colegilor noştri, medicii le acordă ajutorul de specialitate. Leziunile pe care le-au suferit nu le pun viaţa în pericol. Este un eveniment pe care nu ni l-am fi dorit. Mă gândesc cu mare tristeţe şi la militarii noştri, şi la familiile lor, suntem aproape de ei", a declarat Fifor la Digi24.

Citește și: Se anunță vremuri grele pentru șoferi: Prețurile la carburant vor EXPLODA în aceasta vară! Previziune sumbră a specialiștilor

Opt militari din Batalionul 30 Protecţia Forţei 'Vulturii Carpaţilor' din Câmpulung Muscel au fost răniţi luni, 30 aprilie, în Afganistan, în jurul orei 9,00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ţinta unui autovehicul capcană (VBIED - Vehicle-Borne Improvised Explosive Device). Militarilor li s-a acordat primul ajutor la faţa locului, după care au fost evacuaţi la spitalul militar din Kandahar, unde se află în stare stabilă. Numele lor vor fi făcute publice după anunţarea familiilor, a informat Ministerul Apărării Naţionale prin intermediul unui comunicat.

Conform aceleiaşi surse, militarii din Câmpulung Muscel execută o misiune în Afganistan în perioada februarie - august. Este vorba despre misiuni specifice de asigurare a protecţiei forţei din baza aeriană militară Kandahar şi misiuni de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor Naţionale Afgane.#mce_temp_url#

* Unitatea militară din Câmpulung Muscel a mai executat misiuni în Kosovo (în anii 2005 şi 2007) şi Afganistan (în anul 2008).

În anul 2018, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu 625 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni.

Citește și: Klaus Iohannis, reacţie rapidă la atentatul în care au fost răniţi opt militari români: 'Am aflat astăzi cu profundă durere...'

În timpul misiunilor externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 185 au fost răniţi, reiese din comunicat.

"Situaţia de securitate în TO Afganistan se menţine instabilă, cele mai multe incidente înregistrându-se în provinciile din estul şi sudul Afganistanului. Forţele NATO care asigură securitatea bazelor militare şi a centrelor importante ale ţării rămân ţinte permanente ale unor posibile atacuri ale insurgenţilor. România continuă să îşi menţină angajamentele în teatrul de operaţii Afganistan, efortul principal rămâne concentrat pe asigurarea protecţiei forţei în Baza Militară Kandahar, concomitent cu participarea la instruirea, consilierea şi asistenţa forţelor de securitate afgane din comandamentele regionale Nord şi Sud", a menţionat MApN, potrivit Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.