DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministrul Bode, întâlnire cu omologul american: La București s-ar putea înființa un centru regional pentru investigarea infracțiunilor transfrontaliere

F. P.
bode Mayorkas

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, anunță că a încheiat vizita pe care a efectuat-o în aceste zile în Statele Unite ale Americii cu o întrevedere cu omologul amercian, Secretarul Departamentului pentru Securitate Internă al SUA, Alejandro Mayorkas. Cei doi au discutat inclusiv despre posibilitatea înființării în România a unui centru regional pentru investigarea infracțiunilor transfrontaliere.

„Dincolo de caracterul oficial, întrevederea cu omologul meu a avut și o latură personală și emoțională, deoarece Alejandro Mayorkas are origini românești.

În cadrul întâlnirii am subliniat importanța dezvoltării în continuare a Parteneriatului bilateral, printr-un dialog continuu la toate nivelurile și o coordonare strânsă cu SUA, mai ales în actualul context regional, în scopul întăririi securității celor două state.

Discuțiile au reconfirmat cooperarea foarte bună între autoritățile române și agențiile de aplicare a legii din SUA în domeniul combaterii criminalității organizate, un accent deosebit fiind pus pe combaterea migrației ilegale și a criminalității cibernetice. Totodată, am convenit intensificarea schimbului de informații, în acest sens fiind discutată perspectiva înființării la București a unui centru regional pentru investigarea infracțiunilor transfrontaliere.

Pe agenda bilaterală s-a aflat și situația din Ucraina, respectiv măsurile luate de autoritățile române pentru prevenirea riscurilor din sfera criminalității organizate, cum ar fi traficul de persoane, precum și pentru protejarea persoanelor vulnerabile.

Un alt aspect abordat în cadrul întâlnirii a fost cel legat de accederea României în Programul Visa Waiver, aspect prioritar pentru Guvernul României. I-am transmis omologului meu determinarea autorităților române de a intensifica dialogul cu partea americană în acest dosar, astfel încât cetățenii români să poată călători cât mai curând fără vize în SUA.

România este un aliat stabil și de încredere al SUA, iar din această postură sper să avem cât mai curând progrese concrete în ceea ce privește accederea României în Programul Visa Waiver. În acest sens, omologul meu m-a asigurat de sprijinul său pentru îndeplinirea de către România a criteriilor de accedere în program”, scrie Lucian Bode pe Facebook.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.