Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Afganistanul se transformă într-un stat eşuat în care Al Qaida va prospera, spune ministrul britanic al apărări

www.digi24.ro
soldați Afganistan

Afganistanul se transformă într-un stat eşuat şi se îndreaptă spre un război civil în care grupări militante precum Al Qaida vor prospera şi probabil vor reprezenta din nou o ameninţare pentru Occident, a declarat vineri ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, relatează Reuters.

După un război de 20 de ani în Afganistan, Statele Unite şi-au retras majoritatea trupelor, permiţând forţelor talibane să invadeze ţara, în ceea ce diplomaţii au numit o umilinţă pentru superputerea dominantă a lumii.

''Sunt absolut îngrijorat de faptul că statele eşuate sunt terenuri propice pentru acest tip de oameni'', a declarat Ben Wallace, la televiziunea Sky, întrebat despre Afganistan. ''Al Qaida se va întoarce probabil'', informează Agerpres.

''Marea Britanie a descoperit acest lucru în anii 1830, că este o ţară condusă de şefi de război şi de diferite provincii şi triburi şi că, dacă nu eşti foarte atent, ajungi la un război civil, şi cred că ne îndreptăm spre un război civil', a declarat el pentru BBC.

Wallace a precizat că talibanii nu reprezintă o singură entitate, ci mai degrabă un titlu care înglobează ''tot felul de interese diferite''.

Rapiditatea avansării talibanilor a şocat guvernul afgan şi pe aliaţii săi occidentali.

Talibanii au controlat cea mai mare parte a Afganistanului din 1996 până în 2001, când au fost înlăturaţi pentru că l-au adăpostit pe liderul Al-Qaida Osama bin Laden după atacurile din 11 septembrie asupra SUA.

Wallace a declarat că Occidentul trebuie să înţeleagă că nu poate repara instantaneu ţări precum Afganistanul, ci trebuie să gestioneze situaţiile.

El a adăugat că, dacă talibanii încep să adăpostească Al Qaida, atunci "ne-am putea întoarce".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.