Ministrul Culturii, Demeter Andras Istvan, s-a întâlnit la Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti cu actori şi actriţe care au dorit să aibă o discuţie deschisă cu acesta despre concursul pentru ocuparea postului de manager al TNB, demnitarul afirmând că se caută candidaţi cu viziune, proiecte care privesc evoluţia instituţiei, dezvoltarea colectivului artistic şi tehnic, dar şi întărirea relaţiei cu publicul, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat postat marţi pe pagina de Facebook a Ministerului Culturii, în cadrul întâlnirii, ministrul Demeter Andras Istvan a subliniat că de la începutul mandatului una dintre priorităţile sale a fost organizarea concursurilor pentru posturile ocupate cu interimari, pentru stabilitate şi dezvoltare.
"Legislaţia este perfectibilă, dar deocamdată toate concursurile vor fi organizate cu respectarea strictă a legii în vigoare; etapa de interviu va fi publică, deci deschisă oricui este interesat să asiste la selecţie", se menţionează în comunicat.
Participanţii la discuţii au solicitat: organizarea unui concurs corect şi transparent, alegerea unei comisii competente, respectarea legii şi regulamentelor în vigoare, selectarea unui manager cu viziune şi care să pună pe primul plan arta şi actorii, nu propria persoană; managerul trebuie să colaboreze cu echipa şi cu directorul artistic, aducând pe scenă regizori de anvergura mondială.
Totodată, reprezentanţii TNB i-au transmis ministrului că se doreşte "un manager corect şi care să nu susţină interese şi persoane în mod discutabil". De asemenea, s-a pledat pentru organizarea de concursuri ori de câte ori se eliberează un post, pentru a oferi o şansă reală actorilor care merită.
"Ministrul Culturii a garantat tot sprijinul pentru o selecţie corectă şi a solicitat tuturor să promoveze acest concurs, pentru a creşte şansa găsirii unui manager cu toate calităţile necesare pentru a conduce cu succes un teatru legendar cum este Teatrul Naţional 'I. L. Caragiale' Bucureşti", se mai arată în comunicat.






























Comentează