Ministrul Culturii, András István Demeter, a transmis un mesaj la deschiderea, miercuri, a celei de-a a XXI-a ediţii a Festivalului Intercultural ProEtnica 2025 de la Sighişoara, el îndemnând comunităţile etnice să-şi păstreze specificul, dar şi să realizeze faptul că fiecare este parte a unui mare întreg şi are contribuţia sa la marele mozaic cultural al României.
"Deşi nu sunt azi cu dumneavoastră în ziua deschiderii celei de a XXI-a ediţii a Festivalului Intercultural Sighişoara - ProEtnica, vă asigur de toată preţuirea mea pentru efortul depus în construcţia acestui edificiu cultural (...). Prin acest eveniment, ajungem să ne cunoaştem mai bine, să ne identificăm grupului din care facem parte, dar să ne dăm seama că suntem parte a unui mare întreg şi că avem contribuţia noastră la marele mozaic cultural al României. Aşa cum Bela Bartok a avut ca sursă de inspiraţie dansul popular românesc transilvănean, aşa şi dumneavoastră să luaţi tot ce este mai frumos de la ceilalţi şi să îl duceţi mai departe. Să învăţăm să ne păstrăm specificul, dar să nu ne izolăm într-un turn de fildeş care ne va condamna la uitare. Să păşim cu încredere în lume afirmând cine suntem, cu bucuria curiozităţii de a descoperi unicitatea în cel de lângă noi", a arătat ministrul András István Demeter, în mesajul transmis prin intermediul subsecretarului de stat Irina Sanda Marin Cajal, potrivvit Agerpres.
Ministrul Culturii a arătat că locul ales pentru festival este cel mai inspirat pentru a sublinia spiritul acestui eveniment, bogăţia multietnică şi contribuţia ei la dezvoltarea unei naţiuni.
"Sighişoara este un creuzet de limbi, culturi, popoare, religii care au ştiut să se armonizeze pentru a merge mai departe în pace şi bunăstare. S-a aflat la interferenţa drumurilor comerciale care a pus faţă în faţă lumi diverse, obligate astfel să se înţeleagă pentru binele tuturor. Vectorul care a pus totul în mişcare a fost comunicarea. Vremurile au apus, dar provocările au rămas, în omul modern fiind o luptă între păstrarea identităţii naţionale, în cazul dumneavoastră a culturii grupului etnic din care faceţi parte, şi apartenenţa la marea familie europeană", a menţionat András István Demeter.
Subsecretarul de stat care se ocupă de Activitatea Biroului Minorităţi Naţionale din cadrul Ministerului Culturii, Irina Sanda Marin Cajal, a arătat că a participat la toate ediţiile Festivalului Intercultural ProEtnica deoarece ministerul a sprijinit de la început acest proiect şi a crezut în importanţa şi necesitatea existenţei acestui spaţiu de dialog.
"Aşa cum în Uniunea Europeană există capitale culturale europene, Sighişoara, oraş în care convieţuiesc de secole diferite etnii, a devenit o capitală interculturală a României prin Festivalul Intercultural ProEtnica. Festivalul şi-a câştigat renumele nu numai datorită multitudinii şi diversităţii programelor oferite, dar şi datorită numeroaselor experienţe şi trăiri personale cu care dumneavoastră, participanţii, contribuiţi la bogăţia şi importanţa acestui eveniment. Aici avem mereu motive de sărbătoare, dacă anul trecut am participat la ediţia aniversară a festivalului, anul acesta celebrăm 145 de ani de relaţii diplomatice româno-germane. La legăturile strânse între cele două ţări a contribuit prezenţa de secole a minorităţii germane în România", a arătat Irina Sanda Marin Cajal.
Reprezentanta Ministerului Culturii i-a mulţumit organizatorului ProEtnica, Volker Reiter, pentru faptul că a creat şi dezvoltat acest for unic de dialog intercultural, ce urmăreşte păstrarea şi promovarea culturii, limbii, tradiţiilor şi patrimoniului cultural al minorităţilor naţionale din România, alături de o serie de parteneri instituţionali.
În intervalul 27-31 august 2025, are loc ediţia a XXI-a a Festivalului Intercultural ProEtnica 2025, organizată, la Sighişoara, de Centrul Cultural Educaţional Interetnic pentru Tineret, arată proetnica.ro.
Evenimentele din programul festivalului se derulează în patru locuri din Cetatea Medievală a Sighişoarei, în Piaţa Mare, unde sunt programate spectacolele ansamblurilor minorităţilor naţionale, în Sala Barocă a Primăriei, în Sala Sander şi în Piaţa Muzeului.
Cea de-a XXI-a ediţie a ProEtnica se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României şi în cadrul celebrării a 145 de ani de relaţii diplomatice româno-germane.
Festivalul Intercultural ProEtnica 2025 este finanţat de Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Ministerul Culturii, iar Consiliul Judeţean Mureş sprijină festivalul ca partener de proiect.
Comentează