Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, atac dur la adresa Bruxelles-ulului: Migraţia, mărul discordiei

peter szijjarto

Majoritatea statelor membre ale ONU sunt fie ţări de origine ale migranţilor, fie ţări de tranzit, prin urmare ele au interesul ca migraţia să nu fie oprită, ci organizată, şi susţin un pachet în acest sens aflat în prezent în dezbatere în cadru ONU, a declarat miercuri la Budapesta ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, reafirmând opoziţia ţării sale faţă de acest pachet care urmează să fie adoptat până la finele anului în curs, informează agenţia MTI. Ungaria respinge organizarea de rute ale migraţiei şi renunţarea la protejarea frontierelor, nefiind de acord cu ideile propuse în acel pachet prin care migraţia este descrisă drept un fenomen pozitiv şi imposibil de oprit sau un drept fundamental al omului, a spus şeful diplomaţiei ungare în timpul unei conferinţe, el menţionând că migraţia implică riscuri de securitate, inclusiv de atacuri teroriste, conform Agerpres.

El a criticat şi instituţiile europene, afirmând că, pentru runda de discuţii pe acest subiect desfăşurată marţi la ONU, Bruxelles-ul a venit cu o poziţie de susţinere a pachetului aflat în dezbatere şi pe care l-a prezentat drept punctul de vedere al Uniunii Europene, fără să ţină cont de faptul că unele state ale UE nu împărtăşesc acest punct de vedere.

Referindu-se în acelaşi context la eventuala condiţionare a acordării fondurilor europene de criterii politice - de exemplu aplicarea unor cote obligatorii de refugiaţi - Szijjarto a amintit că în schimbul acestor fonduri Ungaria şi-a deschis piaţa internă şi de pe urma lor beneficiază inclusiv companiile occidentale care fac afaceri în această ţară. Prin urmare, fondurile acordate în baza Politicii de Coeziune nu sunt cadouri, cele mai multe ajungând în final tot la cei care le acordă, respectiv contributorii neţi, a explicat ministrul de externe ungar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.