DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministrul de Externe sârb va efectua o vizită în România: Va fi semnat un acord pentru restituirea clădirii 'Luceafărul' din Vârşeţ

citysmart.media
steag Serbia steag

Ministrul de Externe sârb, Nikola Selakovic, va efectua, luni, o vizită în România, context în care va fi semnat un Acord guvernamental prin care Guvernul Serbiei va transfera, cu titlu gratuit, Executivului de la Bucureşti dreptul de proprietate asupra clădirii "Luceafărul" din Vârşeţ, potrivit unor surse politice.

Preluarea efectivă în proprietate a imobilului va avea loc ulterior intrării în vigoare a acordului, la o dată stabilită de comun acord de părţi. Valoarea imobilului este de aproximativ 285.000 de euro.

Autorităţile române intenţionează să realizeze în clădire sediul consulatului şi al ICR, potrivit Agerpres.ro.

Complexul "Luceafărul" cuprinde una dintre cele mai impozante clădiri din Vârşeţ, fiind localizat în centrul oraşului, pe un termen de aproximativ 4.500 de metri pătraţi. Complexul a fost construit începând cu 1894 şi dat în folosinţă în 1904 de elita românească din regiune. Complexul "Luceafărul" a aparţinut românilor peste 50 de ani (1894-1947).

Guvernul a aprobat, joi, memorandumul cu tema: aprobarea negocierii şi semnării Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Serbia privind acordarea dreptului de proprietate asupra clădirii "Luceafărul" României.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.