Ministrul demis al Transporturilor vorbește despre drumul Craiova-Pitești: 'Lucrările au fost plătite în avans'

Autor: Maria Stan, Redactor

Publicat: 08-02-2020

Actualizat: 08-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Guvern

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat, vineri, la Craiova, că Guvernul a plătit integral avansul lucrărilor pentru tronsoanele 1 și 2 ale Drumului Expres Craiova - Pitești și că se așteaptă la mobilizarea constructorilor.

Potrivit lui Lucian Bode, 76,2 milioane de lei au fost alocate, în noiembrie și decembrie 2019, pentru cele două tronsoane de drum. Acesta spune că pe tronsonul 2 evoluția este bună, iar centurile ocolitoare din Balș și Slatina ar putea fi terminate înainte de termenul stabilit, iunie 2021, potrivit Mediafax.ro,

„În legătură cu drumul expres Craiova-Piteşti, suntem la a doua vizită pe acest şantier, este un obiectiv important pentru Ford, dar este un obiectiv important şi pentru România. În mai, respectiv septembrie, au fost alocaţi 15,4 milioane lei de către fostul Guvern, iar în noiembrie, decembrie noi am alocat 76,7 milioane lei pentru tronsonul 1, respectiv tronsonul 2. Sunt evoluţii foarte bune pe tronsonul 2, în noiembrie am semnat toate ordinele de începere pe toate cele 22 de secţiuni din tronsonul 2, pe cei 40 km de autostradă şi sunt şanse foarte mari ca antreprenorul să finalizeze variantele ocolitoare de la Balş, respectiv de la Slatina, înainte de termenul stabilit, care este iunie 2021", a declarat ministrul Transporturilor.

Citește și: România, sub alertă de coronavirus! O profesoară din Suceava, izolată la spital

Lucian Bode a spus că îi va cere antreprenorului de pe tronsonul 1 să se mobilizeze.

„Pentru ceilalţi 10 kilometri din tronsonul 1, aşteptăm antreprenorul să fie mai mobilizat, să vină cu proiectul tehnic pentru a putea emite autorizaţia de construire, respectiv hotărârea de guvern privind exproprierile, astfel încât în cel mai scurt timp să înceapă lucrările şi pe cei 10 kilometri din tronsonul 1. Noi, ca beneficiar, am respectat clauzele contractuale şi am plătit avansul pentru toate cele trei sectoare din tronsonul 1. Îi vom transmite antreprenorului să se mobilizeze", a declarat Lucian Bode.

Acesta a precizat că lucrările la tronsoanele 3 şi 4 au fost scoase la licitaţie, iar termenul de depunere a ofertelor este 24 februarie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri