DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministrul Economiei, Virgil Popescu: 'Firme finanțate prin Start-Up Nation se vând pe OLX. Vom schimba criteriile'

start-up.ro
start up nation program

Mai multe companii finanțate prin programul guvernamental Start-Up Nation au ajuns să fie scoase la vânzare pe platforma de anunțuri OLX, ceea ce reprezintă ”un risc reputațional extraordinar” pentru acest program, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, ministrul Economiei, Virgil Popescu.

Programul Start-Up Nation are un buget de finanțare asigurat și pentru 2020, însă în prezent se lucrează la un nou set de criterii pentru ca Guvernul să se asigure că afacerile finanțate sunt viabile și pot rezista în piață.

Vezi si: Avalanșă de schimbări în Guvern: mutările de ultimă oră operate la Palatul Victoria .

”Vrem să ne asigurăm că următoarele tipuri de start-up-uri și business-uri pe care le vom finanța sunt viabile, rezistă, aduc inovație, tehnologie nouă și nu ne vom mai întâlni după perioada de acordare a finanțării cu situații de genul aceasta în care afaceri, pur și simplu, se închid sau se vând pe OLX. Pentru că, după părerea mea, o afacere care se vinde pe OLX este un risc reputațional extraordinar care îți dă pestre cap tot programul. Dacă vrei să faci un start-up, nu îl faci și vinzi pe OLX”, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, Virgil Popescu, ministrul Economiei.

Prin programul guvernamental Start-Up Nation, tinerii antreprenori pot accesa o finanțare de până la 200.000 de lei de la stat pentru înființarea unei afaceri. Antreprenorii care au accesat finanțarea de la stat pentru a-și începe afacerea nu vor mai putea să își vândă online business-ul, avertizează ministrul Economiei.

”Și puteți vedea că sunt foarte multe afaceri de Start-Up Nation, dați pe OLX și o să găsiți poate chiar sute de afaceri care se vând pe OLX. Și o să avem grijă în noile criterii să împiedicăm acest lucru”, a mai declarat Virgil Popescu.

Citește și: Reacție SURPRIZĂ: ce anunță BMW România după INCIDDENTUL cu tramvaiul din București

Lansat în 2017, programul Start-up Nation are un buget alocat de două miliarde de lei pe an. În 2017, Guvernul a finanțat circa 7.100 de afaceri (dintr-un număr maxim de 10.000) prin Start-Up Nation, iar în 2018 și-a propus să finanțeze 10.000 de proiecte, însă nu toate au primit încă finanțarea. Antreprenorii care au vârsta de până în 35 de ani primesc un punctaj mai mare pentru primirea finanțării, dar vârsta nu reprezintă un criteriu eliminatoriu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.