Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Economiei: Voi discuta cu Ministrul Energiei şi cu premierul să nu se mai repete criza producătorilor de oțel

boursier.com
otelarie

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat joi, la o întâlnire solicitată de UniRomSider (Uniunea Producatorilor de Otel din Romania) că va promova două scheme de ajutor de stat pentru consumatorii energointensivi şi industria siderurgică.

,,Voi discuta cu Ministrul Energiei, Virgil Popescu, dar şi cu premierul Nicolae Ciucă pentru ca situația de anul trecut, când industria şi-a redus capacitatea de producție din cauza crizei de energie, să nu se repete! Nu mai vreau să stingem incendii! În 2024, nu vom mai avea nicio scuză! Am avut, astăzi, o întâlnire cu industria producătoare de oțel şi aluminiu din România în cadrul căreia am discutat despre viitoarele instrumente financiare, fonduri, pe care Ministerul Economiei le pregăteşte atât pentru depășirea situațiilor economice dificile cu care acest sector industrial se confruntă, cât şi pentru investiții în tehnologii verzi”, a spus ministrul, conform unui comunicat de presă.

„Ministerul Economiei va promova două scheme de ajutor de stat pentru consumatorii energointensivi şi industria siderurgică, atât din surse guvernamentale cât şi fonduri europene. I-am asigurat pe cei din industrie că vor fi consultați atunci când vom lucra la Ghidul Solicitantului pentru că o dezbatere transparentă va genera instrumente financiare eficiente pentru beneficiari. Nu vizăm investitori noi, ci reziliența şi necesitatea consolidării industriei producătoare de oțel deja existente în România. Am discutat cu reprezentanții UniRomSider despre principalul scop pe care Ministerul Economiei îl are în contextul promovării schemelor de ajutor de stat. Industria a ridicat din nou problema instabilității contractelor cu furnizorii de energie, dar şi a deficitului de materie primă şi întreruperea lanțului de aprovizionare”, a precizat acesta.

Ministrul Economiei a adăugat: „De aceea, voi avea discuții în perioada imediat următoare cu premierul Nicolae Ciucă cât şi cu ministrul Energiei pentru a nu mai fi „surprinşi” de criza energetică care nu îi afectează doar pe consumatorii casnici, cât mai ales pe marii consumatori”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.