Proiectul Legii manualului şcolar va fi înaintat către Parlamentul României în cel mult o lună, a declarat vineri, la Oradea, ministrul Educaţiei, Liviu Pop, la debutul primei dezbateri regionale privind proiectul acestei legi.
"Optimist, în maxim o lună putem să avem proiectul Legii manualului şcolar înaintat către Parlamentul României şi odată pentru totdeauna să punem capăt acestei probleme pe care am avut-o în sistemul de învăţământ în ultimii 27 de ani cu privire la manualul şcolar. Proiectul de Lege a manualului şcolar este în dezbatere publică. Continuăm această dezbatere la nivel regional, va urma o altă dezbatere la Vâlcea, cu ceilalţi colegi din sudul ţării, şi la Iaşi, cu colegii din Moldova, astfel încât să avem un proiect de lege pe care Guvernul României să îl înainteze către Parlamentul României. Nu ne vom angaja răspunderea pe Legea manualului şcolar. Vom face această propunere Parlamentului pentru a dezbate clar Legea manualului şcolar", a declarat ministrul Pop, potrivit agerpres.ro.
Ministrul Educaţiei a precizat că la prima întrunire regională pentru dezbaterea proiectelor de legi pe care ministerul le are în atenţie se vor discuta nu numai Legea manualului şcolar, ci şi Legea educaţiei şi normele metodologice ce trebuie modificate în legislaţia secundară.
Peste 150 de reprezentanţi ai inspectoratelor şcolare, directori de şcoli şi cadre didactice din 12 judeţe din zonele de vest şi nord-vest ale ţării participă vineri la Oradea la o primă dezbatere din seria consultărilor regionale dedicate proiectului Legii manualului şcolar.
Ministrul Educației: Proiectul Legii manualului şcolar va fi înaintat către Parlamentul României în cel mult o lună
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

7.567
FOTO Apariție surpriză a lui Nicușor Dan, alături de doi PSD-iști, la o mănăstire: „Discret, firesc, așa cum ar trebui să fie”
7.567

3.777
„Sincer, mi se pare o nebunie” - Senatoare care a născut prin cezariană, revoltată de panourile apărute în București
3.777

151
Societatea Timișoara îi cere lui Nicușor Dan să nu-l sacrifice pe Ilie Bolojan
151

2.151
Vasile Dîncu: Ministerul Justiției e ca strâmtoarea Ormuz
2.151

2.392
SURSE - Test de rezistență pentru Bolojan: Consultări AUR - PACE pentru o moțiune de cenzură pe 15 aprilie
2.392

146
Deputatul Andrei Gușă (AUR): Scoaterea Gold FM și Realitatea Plus din emisie creează un precedent periculos și ne aruncă într-o dictatură hidoasă!
146

151
Senatorul Sava: Decizia Curţii de Apel privind Realitatea a restaurat democraţia
151

150
Deputat: Băncile au furat de la oameni cu ROBOR-ul
150

342
Ministrul Economiei anunță că imobilul ocupat de 18 ani fără ca statul să încaseze chirie, descoperit de Miruță, a reintrat în patrimonial statului
342

3.636
Ministrul Apărării face afirmații fără menajamente: pe cine nu ar vota niciodată și ce spune despre Parlament
3.636

10.290
Ilie Bolojan, surprins în Vinerea Mare la Oradea: Cu cine a ieșit premierul la masă
10.290

2.767
Oana Țoiu dezvăluie ce a discutat cu Marco Rubio: Anunță un acord între România și SUA
2.767

2.112
Summit-ul B9 se organizează la București: Donald Trump va fi marele absent. În schimb, foarte mulți lideri europeni vor participa
2.112
















Comentează