Ministrul Educaţiei, Daniel David: "Prioritatea este deblocarea posturilor pentru titularizare anul viitor"

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 20-11-2025 23:50

Article thumbnail

Sursă foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David a afirmat joi, într-o conferinţă de presă la Oradea, că priorităţi pentru instituţia sa în această perioadă sunt deblocarea posturilor pentru titularizare anul viitor, elaborarea celor două metodologii pentru concursul de directori şi selecţia inspectorilor, punerea în dezbatere publică a ordinului privind şcolile mentor-şcoli mentorate.

"Prioritatea priorităţilor, ca să spun aşa, este deblocarea posturilor pentru titularizare anul viitor. Fiindcă este un element care ţine mişcarea şi dinamizează sistemul educaţional", a declarat Daniel David, în conferinţa de presă susţinută la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, după o întâlnire cu inspectorii şcolari.

Ministrul a afirmat că şi cele două metodologii pentru concursurile de directori şi selecţia inspectorilor sunt foarte importante. "Aceste două metodologii trebuie să le terminăm ca parte din PNRR până în august, dar va trebui să le terminăm mai repede, până la începutul anului, să putem să facem concursurile, iar din toamnă să începem cu o nouă structură, cu oameni în poziţiile de conducere prin concurs", a specificat el.

Temele pentru acasă a elevilor

Întrebat despre necesitatea ordinului de ministru privind temele de acasă ale elevilor, Daniel David a răspuns că nu este un ordin nou, fiind valabil din 2016.

"Avem o altă lege şi pur şi simplu a trebuit reactualizat, fiindcă s-a schimbat temeiul legislativ. În principiu se referă la exact aceleaşi lucruri, cu mici nuanţe. Şi da, cred că este foarte important să reglementăm activitatea legată de temele pentru acasă. Oricum, aţi văzut că reglementarea este una flexibilă. De obicei, vorbim de regulă, este indicat, este sugerat, să-i ajutăm şi pe profesori şi să-i ajutăm şi pe elevi. Până la urmă, temele pentru acasă, dacă nu le faci cu plăcere şi dacă temele pentru acasă nu sunt văzute că aduc plusvaloare, degeaba le dai. Că, practic, nu este un plus de cunoaştere şi copiii dezvoltă şi o atitudine negativă faţă de şcoală", a argumentat ministrul.

Evaluarea Naționala și Bacalaureat

În legătură cu Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul, ministrul a afirmat că nu vor fi schimbări. El a punctat că schimbări au fost anunţate pentru testările naţionale.

"Vom face schimbări şi le-am anunţat pentru testările naţionale din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a pentru că acele testări sunt testări care au un caracter mai degrabă formativ. Adică, faci testarea ca după aceea să întorci informaţia către şcoală, către profesor, către familie, să ştii la ce nivel este copilul şi pornind de acolo, după aceea să poţi să dezvolţi lucrurile care poate n-au funcţionat foarte bine", a spus ministrul.

În aceste cazuri, sunt câteva modificări, a precizat ministrul, şi anume, se vrea extinderea tipului de item, să nu fie focalizaţi doar pe elementul de matematică, ştiinţă sau limbă, şi, de asemenea, să se mai includă o categorie de item.

"Sunt buni itemii pentru conţinutul din programe, dar aş vrea să fie şi itemi care se referă la modul în care foloseşti conţinutul în viaţa de zi cu zi. Pentru că, vedeţi, noi predăm copiilor foarte multe conţinuturi bune pe programe şi în clasa VIII-a se confruntă brusc cu testele PISA, care nu testează conţinuturile, ci utilizarea conţinuturilor la viaţă de zi cu zi, unde rămân surprinşi şi au performanţă slabă", a mai afirmat ministrul Daniel David.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri