Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Educaţiei își toarnă cenușă în cap: Dintr-o eroare, a fost publicată OUG privind transportul elevilor într-o altă formă

Facebook
monica anisie

Ministerul Educaţiei precizează că, dintr-o eroare, Ordonanţa de Urgenţă privind transportul elevilor a fost publicată în Monitorul Oficial într-o altă formă, urmând să fie rectificată miercuri. Ministerul Educaţiei susţine că a eliminat din textul iniţial sintagma "transport rutier”, păstrând termenul "transport”. Precizările vin după ce Consiliul Naţional al Elevilor a arătat că ordonanţa nu prevede decontarea navetei pentru elevii care merg cu trenul.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis, marţi seară, precizări, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Ordonanţei de Urgenţă cu privire la transportul elevilor.

Citește și: Liviu Dragnea, supus torturii în închisoare

"Dintr-o eroare materială, în Monitorul Oficial a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă într-o altă formă. În cursul zilei de mâine,12 februarie 2020, va fi publicată în Monitorul Oficial o rectificare, în acord cu forma adoptată în şedinţa Guvernului din 4 februarie 2020, pentru corectarea erorii materiale apărută în circuitul adoptării actului normativ", arată MEC.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării precizează că a eliminat din textul iniţial sintagma "transport rutier”, păstrând termenul "transport”.

Citește și: Traian Băsescu șterge pe jos cu Orban: ‘Măi, Ludovicus al II-lea Anticipatus’

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) afirmă că ordonanţa de Guvern referitoare la elevii navetişti este discriminatorie, întrucât prevede că decontarea se face doar pe baza documentelor emise de operatorii de transport rutier, fiind "uitaţi" elevii care fac naveta cu trenul.

"Ordonanţa de urgenţă cu care guvernanţii se lăudau zilele acestea ca fiind salvatoare pentru elevii navetişti a fost publicată în Monitorul Oficial al României. Conform textului ordonanţei, decontarea se realizează pe baza documentelor justificative emise de operatorii de transport rutier, aspect discriminatoriu pentru un procent considerabil de elevi care fac naveta folosind mijloacele de transport feroviar", susţin reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor.

Citește și: Isărescu despre repatrierea rezervei de aur: ‘vom respecta legea, așa cum a votat Parlamentul’

Ei spun că, deşi au solicitat ca în textul ordonanţei sintagma "elevilor care nu pot fi şcolarizaţi" să fie transformată în "elevilor care nu sunt şcolarizaţi", din motive evidente ce ţin de şcolarizarea elevilor din învăţământul liceal, de exemplu, care pot opta, în baza procesului de admitere, pentru a învăţa într-o unitate de învăţământ cu profil diferit faţă de licelee din localitatea de domiciliu, Guvernul a decis să aprobe ordonanţa într-o formă "chiar şi mai discriminatorie decât înainte".

"În calitate de reprezentanţi ai elevilor din România, condamnăm, cu fermitate, modul în care Guvernul României a ales să discrimineze, prin prezenta ordonanţă de urgenţă, elevii care fac naveta cu trenul. Este inacceptabil să tolerăm un astfel de comportament din partea guvernanţilor, din cauza unei exprimări dezastruoase mii de elevi din România vor suferi, iar gradul de excluziune socială va creşte şi mai mult. Guvernul Orban a uitat de acei elevi care călătoresc cu trenul şi a ales să îi sară din ecuaţia parlamentară", a declarat Antonia-Laura Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Citește și: Ieșire devastatoare a lui Traian Băsescu: ‘A fost un troc ordinar. Un circ de proastă calitate’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.