Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Educației: Profesorul ar trebui să aibă acordul universităţii pentru a gira lucrări ştiinţifice

curaj

Lucrăriile științifice din afara mediului academic vor putea fi girate de profesori doar cu acordul universităților la care aceștia lucrează, a anunțat Ministrul Educației, Adrian Curaj.

„Eu cred că universităţile, prin vocea lor cea mai puternică, Consiliul Naţional al Rectorilor, care reflectă poziţia universităţilor publice şi private, ele trebuie să îşi facă reguli interne de conduită, de etică. Mă aştept ca un cercetător, un profesor universitar, atunci când face astfel de lucruri, să aibă girul universităţii. Faptul că unii l-au avut, alţii nu, vom vedea în urma evaluării făcute de fiecare universitate în parte. Eu cred că deciziile, adică ce anume trebuie să facă, de asemenea trebuie luate foarte clar la nivel de universitate şi dacă ar fi după mine, le-aş anunţa foarte clar, le-aş face extrem de transparente”, a declarat, într-un interviu pentru Mediafax, Adrian Curaj.

Ministerul Educației a cerut Consiliului Naţional al Rectorilor o centralizare a tuturor cazurilor de profesori universitari care au girat „lucrările ştiinţifice” ale deţinuţilor. Această centralizare trebuie să fie finalizată până pe 11 februarie.

În total, profesori din 38 de universităţi de stat şi 24 de universităţi private au coordonat lucrări scrise de către deţinuţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.