Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Energiei -Avem șapte proceduri de infringement dar am închis și mai multe

stiripesurse.ro
Anton Anton

Anton Anton a declarat, luni, în cadrul dezbaterilor moțiunii simple pe Energiei, că deși există șapte proceduri europene de ingringement pentru România privind domeniul Energiei, ministerul de resort a închis mai multe proceduri de acest fel.

"Avem șapte proceduri de ingringement. Nu cred că mai are vreun minister atât de multe, dar am avut și mai multe pe care le-am închis. Acum suntem pe cale să le închidem și pe astea șapte, pentru că le-am luat punct cu punct și le-am discutat cu comisarul pe Energie", a afirmat Anton Anton, în plenul de luni al Camerei.

Ministrul Energiei Anton Anton a mai spus că s-a luptat cu "mulți birocrați din multe locuri" să deblocheze proiecte de Guvern privind extinderea rețelelor de gaze.

"Spuneți că eu blochez extinderea rețelelor de gaze naturale în țară și că n-am venit cu o strategie de creștere de consum de gaz în țara asta. Aici chiar mă faceți să râd, pentru că unele proiecte cu care m-am luptat din prima zi ca ministru au fost proiectul de extindere rețelelor naturale din gaze. Am avut cu cine să mă lupt, mulți birocrați din multe locuri dar până la urmă lucrurile s-au rezolvat. Metodologia s-a aprobat în Guvern înainte ca PNL să depună moțiunea, ca să fie clar. S-a publicat după ce PNL a depus moțiunea. Din păcate, sunt prea mulți români în această situație în care n-au gaze. Noi n-avem decât o treime din populația țării care n-are acces la rețelele de distribuție de gaze. Sunt trei mari consecințe care se desprind din această deblocare finalizată: mai mulți români aduși în rețeaua de gaze, un consum mai mare de gaze în România, mai mult gaz care va fi extras din Marea Neagră va rămâne acasă", a afirmat ministrul Energiei.

Anton a mai declarat că Executivul a emis un act de uatorizare pentru exploatarea gazelor naturale din perimetrul 15 Midia, operat de compania Black Sea Oil and Gas, ceea ce reprezintă o premieră în industria petrolieră românească de off-shore.

"Fără nicio minimă informare sau curiozitate, afirmați că blocăm exploatarea avuției din Marea Neagră. Vă anunț și pe dvs, deși ar fi putut să știți, că Ministerul Energiei a emis în Februarie, anul acesta, actul de autorizare pentru exploatarea gazelor naturale din perimetrul 15 Midia operat de compania Black Sea Oil and Gas. Actul este o premieră în industria petrolieră offshore din România din 1989", a completat Anton.

Deputatul ALDE mai afirmat că Președinția României la Consiliul UE a închis dosarul european al Directivei de gaze într-un timp record, fapt ce n-a fost reușit înainte.

"Mai aruncați în text că președințian României la Consiliul UE nu a mișcat cu nimic domeniul energetic european și că țara noastră este izolată în Europa. Nu vreau să comentez gogonata că țările nu au vrut să semneze document legat de nuclear. Eui nu l-am văzut. De ce încurajați ideea aceasta a românilor care nu-i sprijină pe români? Exact această atitudine ne face să ne izolăm de alte nații. Președinția României a reușit să facă ceea ce n-au reușit mai multe președinții europene anterioare. Să închidă un dosar extrem de dificil, și anume dosarul Directivei de gaze. Am închis acest dosar într-un timp record, după ce am obținut două acorduri politice consecutive. Am primit aprecieri de la liderii europeni și de la toate statele membre pentru felul în care am gestionat subiectul. Dosarul a fost votat cu un singur vot împotrivă", a declarat Anton Anton.

Totodată, ministrul a susținut, în timpul declarației din Parlament, că producția de gaze Romgaz a crescut anul trecut cu 3,39% față de 2017, iar că proiectul de gaze de la Craiova-Ghercești este un proiect inovativ al Guvernului.

"La Romgaz, datele nu susțin frustrarea dvs politică. Producția de gaz a acompanieie a crescut în 2018 pentru al doilea an consecutiv, fiind cu 3,39% mai mare decât în 2017, datorită creșterii producției noului zăcământ de la Caragele. Are investiții legate de Caragele un colector mare, colectorul Galbenu și are investiți într-o centrală nouă la Iernut cu o putere instalată de 430 MW, cea mai mare investiție a statului român de la construcția ultimelor reactoare nucleare care are termen de finalizare în 2020 la începutul anului. Proiectul Craiova Ghercești este un proiect inovativ în acumularea gazelor naturale. Are trei elemente esențiale, centrala de la Craiova, depozitul de gaze de la Ghercești și energia regenerabilă. Este proiectul care va reuși să potrivească într-un fel oarecare faptul că energie regenerabilă se va produce atunci când se va produce și nu se utilizează, pentru că nu există simultaneitate între momentul producerii și momentul utilizării. Prin intermediul depozitului de gaze vom reuși să facem această acumulare de energie", a conchis Anton Anton.

Deputații au dezbătut, luni, moțiunea simplă prin care PNL cere demisia ministrului Energiei Anton Anton, pentru situația din sectorul energetic. Votul urmează să fie dat în plenul de marți al Camerei Deputaților.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.