Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul francez al Afacerilor Europene va efectua o vizită în România şi va vorbi cu oficiali din țara noastră despre summitul de la Sibiu

Nathalie Loiseau Facebook
Nathalie Loiseau

Ministrul francez al Afacerilor Europene, Nathalie Loiseau, se va afla în vizită la Bucureşti între 9 şi 11 ianuarie şi va vorbi cu oficiali din ţara noastră despre summitul de la Sibiu şi despre susţinerea pe care Franţa o acordă preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, informează Agerpres.

"Nathalie Loiseau, ministrul Afacerilor Europene, se află la Bucureşti între 9 şi 11 ianuarie, în contextul în care România deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Ministrul va fi primit de către premierul Viorica Dăncilă şi se va întâlni cu ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba", arată site-ul Ambasadei Franţei la Bucureşti.

Oficialul francez "va exprima susţinerea Franţei pentru o preşedinţie română de succes la Consiliul Uniunii Europene, care are pe masă mize majore", evidenţiază sursa citată.

"Preşedinţia română va trebui să finalizeze revizuirea regimului de azil european, ţinând cont de principiile de solidaritate şi responsabilitate şi să avanseze discuţiile pe tema bugetului Uniunii Europene în perioada 2021-2027, fiind atentă să concilieze politicile tradiţionale şi finanţarea noilor priorităţi", mai arată site-ul ambasadei Franţei.

De asemenea, potrivit sursei citate, Franţa se aşteaptă de la preşedinţia română să facă progrese în domenii precum Europa socială şi lupta împotriva terorismului.

"Doamna Loiseau va confirma autorităţilor române susţinerea Franţei în ceea ce priveşte pregătirea summitului de la Sibiu, pe 9 mai, când şefii a 27 de state membre, pe baza rezultatelor consultărilor cetăţeneşti ce au avut loc în aprilie în 27 de state membre, vor defini în linii mari agenda strategică a Uniunii Europene pentru 2019-2020. Ministrul Afacerilor Europene va sublinia, în contextul apropierii alegerilor europarlamentare, importanţa promovării proiectului european şi a valorilor europene comune", precizează ambasada.

Citește și: Premierul Viorica Dăncilă l-a primit, la Palatul Victoria, pe Jacek Czaputowicz, ministrul afacerilor externe al Republicii Polone

Vizita ministrului vine ca "prelungire a recentei întâlniri la Paris între preşedintele Republicii cu omologul său român, Klaus Iohannis, pe 27 noiembrie, anul trecut", precizează misiunea diplomatică. Totodată, Ambasada Franţei aminteşte că anul trecut, cei doi şefi de stat au inaugurat Sezonul România-Franţa şi au adoptat o declaraţie care subliniază obiectivul lor împărtăşit "al unei Europe mai eficientă, mai puternică şi mai sigură".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.