Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul irlandez al Agriculturii a demisionat din cauza încălcării restricţiilor legate de pandemie

Operation World
Irlanda

Ministrul irlandez al Agriculturii, Dara Calleary şi-a prezentat vineri demisia după ce au apărut informaţii în presă referitoare la participarea sa la un dineu unde erau peste 80 de persoane, semnificativ mai mult decât numărul maxim autorizat în contextul restricţiilor legate de pandemia de coronavirus, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Citește și: CAB îl LOVEȘTE în plin pe Liviu Dragnea - Încarcerea sa este una perfect legală iar el rămâne în spatele gratiilor

Potrivit cotidianului Irish Examiner, Dara Calleary, care ocupă postul de ministru al Agriculturii de aproximativ o lună, a participat la acest dineu, care a fost organizat joi de clubul de golf al Parlamentului, alături de numeroase alte personalităţi politice precum comisarul european al Comerţului, Phil Hogan.

Apreciind că a fost vorba de o "lipsă de judecată", premierul irlandez Micheal Martin a anunţat că a acceptat demisia ministrului Agriculturii. "În întreaga ţară, populaţia face sacrificii personale foarte dificile în viaţa de familie şi în activităţile profesionale pentru a respecta regulile care au legătură cu coronavirusul", a explicat premierul. "Acest eveniment nu ar fi trebuit să aibă loc în această manieră având în vedere deciziile anunţate marţi de guvern", a adăugat Micheal Martin.

Citește și: Una dintre judecătoarele de care a vrut să scape Dragnea l-a condamnat pe fostul senator Olosz Ghergely - Motivele avocaților pentru eliberarea fostului lider

Confruntate cu o recrudescenţă a cazurilor de infecţie cu noul coronavirus, autorităţile de la Dublin au decis marţi să înăsprească restricţiile cu privire la adunările publice. Un număr de cel mult şase persoane pot să se reunească în interior, faţă de maximum 50 înainte, cu excepţia slujbelor religoase şi căsătoriilor.

Potrivit Irish Examiner, la dineul care a avut loc joi seară, după ce guvernul a introdus noi restricţii, invitaţii au fost împărţiţi în două săli, fiecare cu mai puţin de 50 de persoane, dar cu toate acestea au fost aşezaţi câte 10 la fiecare masă. Publicaţia menţionată mai adaugă că peretele despărţitor dintre cele două săli a fost scos în momentul discursurilor.

Citește și: Dragnea 'SE IA DE GULER' cu procurorul DNA pentru susținerile din sală - A comparat discursul magistratului cu cel al unui ministru 'de tristă amintire'

Sâmbăta trecută, un alt oficial irlandez, Catherine Martin, preşedintele agenţiei care se ocupă cu promovarea turismului în Irlanda, a demisionat şi ea după ce în presă au apărut dezvăluiri că şi-a petrecut vacanţele în Italia, în pofida apelurilor privind promovarea călătoriilor în interiorul ţării.

Irlanda numără până în prezent 1.776 de decese din cauza Covid-19 la un număr de peste 27.000 de cazuri de infecţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.