Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul israelian al Educației susține că homosexualitatea poate fi `vindecata`. Terapia de convertire împotriva homosexualității are rezultate

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam homosexual LGBT homosexual

Ministrul în exerciţiu al educaţiei din Israel, Rafi Peretz, a declarat că terapia de convertire împotriva homosexualităţii ar putea avea rezultate eficiente, mărturisind sâmbătă că el însuşi a practicat această metodă controversată care pretinde să modifice orientarea sexuală a persoanelor, transmite EFE preluat de agerpres.

Vezi și: BREAKING - Emmanuel Macron a fost HUIDUIT la festivitățile de ziua Franței/VIDEO

"Vă pot spune că am o cunoaştere profundă a metodei şi am practicat-o", a declarat Peretz, întrebat fiind într-un interviu pentru postul de ştiri israelian Canal 12 despre această terapie, a relatat cotidianul Haaretz.

În opinia ministrului educaţiei, realizarea acestui tip de terapie este posibilă, el insistând asupra faptului că a pus în aplicare personal această metodă cu studenţii săi. "Mai întâi de toate, îi îmbrăţişam şi le spuneam lucruri foarte afectuoase. Să gândim, să învăţăm şi să privim", a explicat Peretz, când a fost întrebat ce sfaturi i-a dat unui student care i-a vorbit despre orientarea sa sexuală.

Peretz, fost rabin şef al armatei israeliene şi lider al partidului Casa Evreilor, a fost numit recent ministru în guvernul în exerciţiu al premierului Benjamin Netanyahu şi se va prezenta la alegerile generale din 17 septembrie împreună cu coaliţia naţional-religioasă Uniunea Partidelor de Dreapta.

Comentariile sale de sâmbătă, care au general o polemică de proporţii în Israel, au fost făcute după ce, în urmă cu câteva zile, acelaşi Peretz a afirmat că căsătoriile mixte ale evreilor, în special în SUA, sunt "precum un al doilea Holocaust", cuvinte care au fost criticate intens.

Peretz "nu merită să fie responsabil de viitorul copiilor noştri", a declarat noul lider al formaţiunii pacifiste Meretz, Nitzan Horowitz, primul politician aflat în fruntea unui partid politic israelian care şi-a asumat deschis homosexualitatea şi care i-a cerut lui Netanyahu să-l destituie pe Peretz pentru comentariile sale.

"Terapia de conversie este un lucru periculos care-i pune pe tineri în situaţii dificile, ajungând chiar să aibă porniri sinucigaşe", a avertizat Horowitz.

Organizaţia care grupează diversele curente ale comunităţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali) din Israel, Aguda, a condamnat la rândul său declaraţiile lui Peretz şi a apreciat că "tinerii israelieni nu trebuie expuşi la veninul homofob pe care îl emană cineva care susţine că se dedică educaţiei şi valorilor".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.