Premium
Procurorii DNA au suferit o înfrângere majoră la Curtea Constituțională, după ce judecătorii CCR au decis că a existat un conflict juridic între instituții, în momentul în care DNA a început ancheta pe modul în care Guvernul a emis OUG 13.
Înainte de a lua această decizie, judecătorii CCR au ascultat opiniile celor implicați. Din partea Guvernului a venit ministrul Justiției, Tudorel Toader, fost judecător la Curtea Constituțională. Interesant este faptul că argumentele invocate de ministrul Justiției le regăsim și în argumentarea deciziei de către judecătorii CCR.
Practic, ministrul Justiției a bătut DNA cu argumente despre care știa că vor fi acceptate de judecătorii CCR. Iată care au fost argumentele judecătorilor CCR:
”În ziua de 27 februarie 2017, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul dispozițiilor art.146 lit.e) din Constituție și ale art.11 alin.(1) pct.A lit.e), precum și ale art.34, art.35 şi art.36 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție şi Guvernul României, cerere formulată de Preşedintele Senatului.
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a decis:
Curtea a constatat că a existat și există un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție şi Guvernul României, generat de acțiunea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție de a-și aroga atribuția de a verifica legalitatea și oportunitatea unui act normativ, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr.13/2017, cu încălcarea competențelor constituționale ale Guvernului și Parlamentului, prevăzute de art.115 alin.(4) și (5) din Constituție, respectiv ale Curții Constituționale, prevăzute de art.146 lit.d) din Constituție.
Curtea Constituțională a constatat că aprecierea oportunității adoptării unei ordonanțe de urgență, sub aspectul deciziei legiferării, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat (Guvernul României), care poate fi cenzurat doar în condițiile prevăzute expres de Constituție, respectiv doar pe calea controlului parlamentar, exercitat potrivit art.115 alin.(5) din Constituție.
Pe de altă parte, sub aspectul controlului asupra legalității/constituționalității ordonanțelor de urgență ale Guvernului (atât sub aspectul procedurii de adoptare, cât și al conținutului normativ), singura autoritate abilitată să efectueze această verificare este Curtea Constituțională, nicio altă instituție publică neavând competența materială în acest domeniu.
În fine, Curtea a reținut că, în acord cu Raportul privind ”Relația dintre răspunderea politică și răspunderea penală în ceea ce privește activitatea membrilor Guvernului” (adoptat de Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept - Comisia de la Veneția, cu ocazia celei de-a 94-a Sesiuni Plenare, desfășurate la Veneția, în 8-9 martie 2013), într‐un stat de drept, guvernat de principiul separației puterilor, standardul de bază ar trebui să prevadă ca procedura penală să nu fie folosită ca sancțiune pentru divergențele politice. Astfel, pentru deciziile lor politice, miniștrii trebuie trași la răspundere prin mijloace politice, iar nu prin mijloace de drept penal.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui Senatului României, Guvernului României și Ministerului Public – Direcția Națională Anticorupție și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
