Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a comentat marți, la Digi24, decizia președintelui Emmanuel Macron de a extinde descurajarea nucleară a Franței către un număr limitat de aliați europeni. Geoană a calificat inițiativa drept „o evoluție importantă” și un „gest politic important”, dar a subliniat că NATO rămâne garanția principală de securitate pentru România.
„O evoluție importantă a doctrinei nucleare franceze”
Geoană a explicat că Franța și-a păstrat tradițional independența în materie de descurajare nucleară.
„Franța nu face parte din mecanismul de programare și descurajare nucleară al NATO. Întotdeauna și-a păstrat cu oarecare gelozie aceste instrumente naționale, foarte importante. Și președintele Macron, simțind un moment complicat la nivel european, la nivel transatlantic, la nivel internațional, a luat decizia de a extinde descurajarea nucleară franceză către un număr deocamdată limitat de aliați europeni”, a declarat Mircea Geoană.
El a adăugat: „Ceea ce oferă Franța este un fel de poliță de asigurare suplimentară. Și președintele francez a fost foarte atent în a naviga între aceste elemente de sensibilitate pentru foarte mulți aliați”.
Ce ar trebui să cântărească România
Întrebat dacă România ar trebui să intre într-un astfel de aranjament, Geoană a explicat modul în care funcționează descurajarea nucleară în cadrul NATO: „Organizația are 32 de membri și există o politică nucleară și descurajare nucleară. Un număr de state, nu și România, participă într-o formă sau alta la acest program de descurajare nucleară (...) În cadrul NATO, România nu face parte nici din prima ecuație, nici Polonia încă nu face din prima ecuație”.
El a subliniat că, indiferent de opțiunile naționale, NATO rămâne fundamentul securității colective.
„Indiferent de decizia pe care o va lua un stat sau altul din punct de vedere al credibilității descurajării nucleare, NATO rămâne politica centrală de asigurare. Și chiar dacă America în ultima perioadă a fost un pic mai, să spunem, capricioasă, niciodată nu s-a pus problema ca America să nu ofere umbrelă nucleară și NATO să nu ofere umbrelă nucleară tuturor statelor membre”, a subliniat Geoană.
Ar fi un avantaj pentru România?
Geoană a admis că decizia Franței are o semnificație politică importantă: „Politic? Probabil că da. Este un gest politic din partea președintelui Macron, un gest politic important, care are o multă încărcătură. Deci, politic, de ce nu? Franța este un aliat important, conduce grupul de luptă NATO din România”. Totuși, din perspectivă militară, fostul oficial NATO a avertizat că descurajarea nucleară a Alianței este deja „fără egal”: „Dar din punct de vedere al planificării militare, NATO trebuie să rămână principala poliță de asigurare pentru noi (...) Descurajarea nucleară oferită este fără egal și orice alt lucru în plus este bine venit”.
Geoană a atras atenția și asupra diferențelor de capacitate față de Rusia.
„Nu poți să pui în balanță ce are Federația Rusă: capacități foarte moderne. Franța și Europa de abia acum începem să facem pachete hipersonice pe care rușii deja le au, care pot să ducă încărcătură nucleară”, a adăugat el.
El a subliniat și costurile uriașe ale unei astfel de strategii.
„Este foarte scump și nicio țară europeană nu are bugetele și deficitele care să permită o investiție atât de semnificativă. Cred că este un gest care merită analizat în toate capitalele europene. Dar să nu credem că acest lucru ar putea fi un substitut”, a conchis Geoană.





























Comentează