Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Justiției a făcut anunțul - Giorgiana Hosu, propusă la șefia DIICOT

giorgiana hosu

Ministrul Justiției Cătălin Predoiu a anunțat marți, în urma interviurilor, că Giorgiana Hosu este propunerea pentru ocuparea funcției de șef la DIICOT.

Giorgiana Hosu este procuror-șef adjunct al DIICOT. Procurorul are peste 20 de ani vechime, ea activând ca adjunct al DIICOT în perioada 2013-2015, după ce, anterior a condus vreme de cinci ani Serviciul de combatere a macrocriminalităţii economico-financiare al instituţiei. După ce Alina Bica şi-a dat demisia în 2015 din funcţia de procuror-şef al instituţiei, Giorgiana Hosu a preluat interimatul instituţiei. Hosu se ocupă de dosarul crimelor din Caracal.

Amintim că la DIICOT  s-au înscris următorii candidați: Teodor Niţă, Ioana Bogdana Albani, Elena-Giorgiana Hosu, Viorel Badea şi Daniel Horodniceanu.

Înainte de susţinerea interviurilor, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, afirma, pe 14 ianuarie, că principala calitate a candidaţilor la conducerea PÎCCJ, DNA şi DIICOT trebuie să fie capacitatea managerială.

Lovitura ANULUI 2020! Frații 'Dedeman' se pregătesc să ZGUDUIE piața

"Ceea ce este important este adecvarea la funcţie, dincolo de stăpânirea legilor, a tehnicilor profesionale, e importantă capacitatea de a conduce un sistem, forţa, echilibrul, viziunea de ansamblu. Sunt lucruri pe care le vom lua în considerare", spunea Predoiu.

El a adăugat că procedura de selecţie este una transparentă, ce urmăreşte realizarea unei selecţii obiective.

Șef nou la DGPI, serviciul secret al MAI: Ministrul Marcel Vela a pus un ofițer cu 14 ani vechime în instituție

"Este o procedură transparentă, (...) am optat pentru această manieră de desfăşurare a interviurilor pentru a da încredere că încercăm să evaluăm toate faţetele profesionalismului, capacităţii de a conduce sisteme publice ale candidaţilor, cooptând în comisia de interviu mai mulţi specialişti care să vină cu întrebări din diverse unghiuri de abordare, în funcţie de profesiile lor, în funcţie de specializările lor, astfel încât să pot să am o imagine cât mai completă asupra calităţilor pe care le au candidaţii, înainte de a lua decizia eventuală de propunere", a precizat ministrul Justiţiei.

Membrii Comisiei de interviu au fost: procurorul Remus Damian Budăi (desemnat de Secţia de procurori a CSM); judecătorul Ioana Bogdan (desemnată de INM); psihologul Marius Babici (desemnat de CSM); prof. univ. dr. Răzvan Cătălin Dobrea (desemnat de rectorul ASE), Lidia Barac, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, avocatul Ştefan Ciurescu, consilier al Ministrului Justiţiei, şi ministrul Cătălin Predoiu (preşedintele Comisiei).

Ministerul Justiţiei a declanşat pe 2 decembrie anul trecut procedura de selecţie pentru propunerea de numire a procurorilor-şefi ai Parchetului General, DNA şi DIICOT.

Propunerile ministrului Justiţiei vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii în vederea obţinerii avizului acestei instituţii. Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei înaintează propunerea preşedintelui României în vederea numirii în funcţia de conducere.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.