Ministrul Justiției le promite interlopilor un război pe viață și pe moarte: 'Trebuie loviți unde îi doare cel mai tare: la bani'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 26-02-2021

Actualizat: 26-02-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat, la prezentarea bilanţului DIICOT, că în instrumentarea dosarelor de trafic de persoane, trafic de droguri şi criminalitate informatică trebuie avută în vedere şi componenta de spălare a banilor. "(...) grupurile infracţionale trebuie lovite acolo unde le doare cel mai tare, adică la bani", a susţinut el, informează News.ro.

Citește și: VIDEO - Simona Halep a fost huiduită de fanii de la meci, după o declarație care nu i-a mulțumit

"Trebuie să lucrăm la blocarea fluxurilor de bani şi apoi la recuperarea prejudiciilor şi produsului din infracţiuni, deoarece grupurile infracţionale trebuie lovite acolo unde le doare cel mai tare, adică la bani", a declarat ministrul Justiţiei, Stelian Ion, la bilanţul activităţii pe 2020 a DIICOT, conform unui comunicat de presă transmis de Ministerul Justiţiei.

Potrivit sursei citate, o foarte bună măsură o reprezintă constituirea structurii de combatere a traficului de persoane, un flagel care s-a extins în ultimii ani şi care trebuie combătut cu toate mijloacele disponibile.

Ministrul Justiţiei a afirmat că abordarea cauzelor de trafic de persoane, dar şi de trafic de droguri şi criminalitate informatică trebuie să aibă în vedere şi componenta de spălare a banilor, fiind o continuare firească a activităţii unor grupări criminale care obţin venituri din aceste infracţiuni.

Citește și: INEDIT Confesiunile unui călugăr în timpul pandemiei: Mi-e frică de o viitoare ‘castă a talibanilor’ ortodocși!

El a recomandat ca spălarea banilor să fie prevăzută ca prioritate operaţională, întrucât infractorii români şi grupările din care fac parte, care acţionează în spaţiul european şi nu numai, trimit bani în ţară pentru a fi "spălaţi”. Toţi aceşti bani şi bunurile care sunt achiziţionate trebuie să facă obiectul unor măsuri de indisponibilizare şi, ulterior, de confiscare.

Ministrul Justiţiei le-a mulţumit procurorilor DIICOT pentru eforturile depuse în anul care s-a încheiat şi i-a felicitat pentru rezultatele obţinute, în condiţiile în care activitatea DIICOT şi a unităţilor de parchet, în general, a fost îngreunată şi de pandemia de coronavirus. Totodată, le-a reamintit că vor găsi întotdeauna în Ministerul Justiţiei, cât timp se va afla la conducerea instituţiei, un sprijin onest în încercarea de a construi un mediu mai sigur pentru societatea românească.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri