DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader anunţă că în 2016-2017, o treime din fondurile pentru investiţii la nivelul instanţelor, alocate CA Ploieşti

Inquam Photos / Octav Ganea
tudorel toader

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, susţine că pentru investiţiile în sediile de instanţă, finanţate din buget propriu, prioritatea instituţiei pe care o conduce constă în finalizarea lucrărilor începute în anii anteriori, precum şi a celor nefinalizate în cadrul Acordului de Împrumut cu Banca Mondială, valoarea angajamentelor fiind de două ori mai mare decât bugetul mediu anual (pe ultimii cinci ani) de investiţii al MJ, conform Agerpres.

''În perioada 2016-2017, 33,61% din fondurile totale pentru investiţii la nivelul instanţelor au fost alocate Curţii de Apel Ploieşti, în principal pentru finalizarea obiectivului de investiţii Palatul de Justiţie Prahova şi a lucrărilor de Consolidare şi reparaţii capitale Tribunalul Prahova. Pentru anul 2018, alocarea este de 40,76%. Noi lucrări ar trebui să fie angajate exclusiv în baza prioritizării rezultate în urma bilanţului principalelor obiective de investiţii în infrastructura fizică a instanţelor şi parchetelor. De asemenea, conform studiului de pre-fezabilitate, contractat de către Ministerul Justiţiei în anul 2015, în judeţul Prahova, localitatea Berceni, va fi realizat un Penitenciar a cărui valoare estimată, conform studiului, depăşeşte 100 milioane de euro'', a scris ministrul Toader luni pe Facebook.

Totodată, el precizează că programul naţional de consolidare a infrastructurii instanţelor de judecată cuprinde 27 sedii de instanţe, se derulează prin bugetul MDRAP şi este operat de către Compania Naţională de Investiţii.

''Situaţia pe cele două componente: Componenta 1 - de reabilitare a sediilor existente ale instanţelor - total de 14 obiective, din care: 2 sedii de instanţă finalizate, 3 instanţe - lucrări în curs de execuţie, 9 instanţe - lucrări de intervenţii aflate în etapa de proiectare şi avizare. Componenta 2 - de execuţie a sediilor noi de instanţă - în luna februarie 2017 (la mai mult de 2 ani de la demararea programului), componenta nu era operaţională. Începând cu data de 03.05.2017, moment la care a fost emis Ordinul Ministrului Justiţiei pentru aprobarea Temelor standard de proiectare, componenta a devenit operaţională. Cu toate acestea, dintr-un total de 13 sedii noi de instanţe incluse în program, numai pentru 4 s-a putut continua dezvoltarea investiţiilor, deoarece situaţii juridice în legatură cu terenurile transmise Ministerului Justiţiei (chiar şi de 5 ani) nu au permis continuarea demersurilor. A fost elaborat un plan de măsuri pentru fiecare situaţie identificată'', explică ministrul.

Reacţia acestuia vine după de fostul ministru al Justiţiei Robert Cazanciuc a atras atenţia asupra întârzierilor în finalizarea lucrărilor la Palatul Justiţiei din Ploieşti.

Într-o postare pe Facebook, el a amintit că în cadrul audierilor pentru învestirea noului guvern a avut o intervenţie minimală "pentru a da posibilitatea Opoziţiei să adreseze cât mai multe întrebări ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, pornind de la premisa că o majoritate parlamentară are mai multe posibilităţi de a verifica îndeplinirea angajamentelor luate în campania electorală".

"Din fericire, Ministerul Justiţiei este în continuare vecin cu Ministerul Finanţelor şi sunt absolut convins că domnul Eugen Teodorovici va sprijini finalizarea proiectului de investiţii în sediile a 24 de instanţe din capitalele de judeţ, proiect început în decembrie 2014, cu singura condiţie ca cineva să îi spună că altfel riscăm să nu ne onorăm angajamentele, iar de acest lucru nouă chiar ne pasă. O justiţie conform aşteptărilor cetăţenilor nu poate fi înfăptuită fără o legislaţie în care omul este valoarea supremă; justiţia este înfăptuită de magistraţi cu vocaţie în sedii în care cetăţenii să păşească cu încredere, şi nu să se simtă umiliţi de cum trec pragul unei instanţe de judecată", a adăugat Cazanciuc.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.