Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a explicat ce se întâmplă cu deciziile de recalculare a pensiilor care nu ajung la pensionari.
"Principalul obiectiv al noii Legi a pensiilor este să avem echitate pentru pensionari. Am avut patru legi ale pensiilor diferite, stagii de cotizare diferite. Reforma vizează doar sistemul public de pensii. Sistemul public de pensii e cel care afectează de aceste modificări. În privința pensiilor militare avem alte reglementări (...).
Deciziile vor fi livrate acasă de serviciul poștal, ele pot fi ridicate de pensionari sau de rude. Deciziile pot fi ridicate de la oficiul poștal în termen de 20 de zile, iar după această perioadă de la Casa de Pensii de care aparține", a spus Bucura Oprescu la Realitatea TV.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat miercuri, într-o conferință de presă la Guvern, că un număr total de 3.806.270 de pensionari vor primi pensii majorate ca urmare a recalculării.
- Din septembrie, majoritatea pensionarilor vor primi pensii majorate. Dintre cele 4,609.830 de pensii din sistemul public de pensii, 3.806.270 adică 82,56% au fost majorate ca urmare a recalculării.
- În iulie 2024, pensia medie era în valoare de 2.250 de lei. În septembrie 2024, pensia medie va crește la 2.761 de lei. Pentru cei 3,8 milioane de pensionari care beneficiază de majorări creșterea medie de pensie este de 622 de lei.
- De pe 2 septembrie va începe livrarea banilor de către factorii poștali către pensionari. Pe data de 12 septembrie vor fi virați pentru cei care își primesc pensia pe card.
- Pentru pensionarii încadrați în grupe de muncă, noua lege a pensiilor menține toate drepturile câștigate în baza cadrului legal anterior de către cei încadratți în grup de muncă și care s-au pensionat înainte de 1 septembrie 2024.
Comentează