Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Muncii, despre scăderea PSD în sondaje: 'Probabil că sunt costurile intrării la guvernare'

psd.ro
Marius Budăi

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Iaşi, că probabil intrarea la guvernare a făcut ca PSD să scadă în ultimele sondaje de opinie efectuate în rândul populaţiei.

"Nu ştiu dacă neapărat PSD este într-o uşoară scădere. Probabil că sunt costurile intrării la guvernare", a spus ministrul Budăi.

Social-democratul a ţinut să sublinieze, totodată, că PSD a intrat la guvernare într-un moment nu tocmai prielnic.

"Dacă ar fi fost să judecăm pragmatic, doar din punct de vedere politic, nu am fi intrat la guvernare. Dar nici nu ar fi avut România stabilitate economică. Adică suntem cu toţii conştienţi că o majoritate atât de firavă cum era cu PNL şi USR, după ce s-a desprins de PNL facţiunea Orban, era extrem de periculoasă în Parlament. Practic stăteau în trei-patru parlamentari. Nu era o chestie care să fie benefică pentru ţară", a declarat Marius Budăi, potrivit Agerpres.

Acesta a precizat că în prezent social-democraţii sunt atenţi la guvernare, nu la sondaje.

Pe de altă parte, el a evitat să ofere un răspuns privind ascensiunea AUR în sondaje.

"Ascensiunea oricărui partid, nu neapărat a AUR, faţă de partidul tău îţi atrage atenţia, dar acum grija noastră principală este guvernarea", a conchis ministrul Marius Budăi.

Potrivit unui sondaj INSCOP realizat în perioada 10-18 ianuarie, PSD are o intenţie de vot de 34,4%, în scădere faţă de lunile anterioare, pe locul doi se clasează AUR, care a crescut la 20,6% în opţiunile electoratului, pe locul trei se clasează PNL, cu 16,6%, urmat de USR cu 12,5% şi UDMR 4,2%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.