Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Muncii face anunțul așteptat de pensionarii cu pensii mici: 'Este un moment zero al pensiilor'

F. P.
Agerpres
Simona Bucura Oprescu

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat sâmbătă seară, la România TV, majorări consistente pentru românii cu pensii mici. Ministrul a dezvăluit că noua Lege a pensiilor le garantează românilor anual pensii mai mari.

Majorări importante pentru românii cu pensii mici! Ministrul Muncii a anunțat că de la 1 ianuarie 2024, pensiile românilor vor fi majorate cu 13,5%. Mai mult, oficialul a subliniat că în noua Lege a pensiilor s-a introdus garanția că pensiile românilor se vor majora în luna ianuarie a fiecărui an.

„Prima majorare va fi de la 1 ianuarie cu 13,8%. Formula majorării din ianuarie este cea deja cunoscută de pensionari, rata mediei anuale a inflației la care de adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. Aici avem o noutate, nu s-a vorbit până acum despre asta. S-a introdus garanția că pensiile se majorează în fiecare an în ianuarie. În vechile legi era stipulat că majorările se fac anual fără să fie specificat și când anume. Au fost ani când majorările s-au făcut în septembrie sau chiar deloc. De exemplu, în 2009 când pensiile au fost înghețate până în 2013. Acum, românii au garanția că anual vor avea loc majorările pensiilor. Aceasta este garanția pentru români că vor ști cu exactitate că în ianuarie pensiile lor vor crește”, a declarat ministrul Muncii, în exclusivitate, la România TV.

„Românii își vor primi pensiile recalculate”

De asemenea, Simona Bucura Oprescu a dezvăluit că din luna septembrie a anului viitor toți românii își vor primi pensiile recalculate în funcție de contributivitate.

„Din septembrie, românii își vor primi pensiile recalculate. Este un moment zero al pensiilor, se rezolvă inechitățile, vom avea pensii egale pentru contribuții și muncă egală. În plus, deja nu mai este o noutate, introducem în baza de calcul tot ceea ce a câștigat pensionarul și a fost contributiv. Adică, acordul global, sporurile nepermanente, al 13-lea salariu și așa mai departe. Vă spun încă o dată: Nicio pensie nu scade! PSD nu a făcut niciodată reforme sau legi care să aducă scăderi de pensii. Va fi păstrat cuantumul cel mai favorabil”, a mai spus ministrul Muncii.

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.