Ministrul Muncii s-a întâlnit cu directoarea UNICEF: Niciun copil nu trebuie să trăiască în frică

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 14-10-2025 19:54

Actualizat: 14-10-2025 20:01

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/Florin Manole

„Toți copiii trebuie protejați în fața violenței și niciunul nu trebuie să trăiască în frică”, spune, marți, ministrul Muncii, Florin Manole. după întâlnirea cu directoarea regională a UNICEF, Regina De Dominicis.

În întâlnirea de marți cu Regina De Dominicis, directoarea regională a UNICEF pentru Europa și Asia Centrală, și cu Anna Riatti, reprezentanta UNICEF în România, Manole a stabilit să continue cooperarea pentru stoparea tuturor formelor de violență împotriva copiilor.

„Ceea ce înseamnă că trebuie să avem servicii de prevenție și protecție la nivel național puternice, pentru că suferința unui singur copil este suferința unei întregi societăți. Copiii au dreptul la siguranță, la iubire și la o copilărie fără teamă. Am reafirmat angajamentul de a fi alături de UNICEF și de toți partenerii care luptă pentru un viitor mai demn și mai sigur pentru cei mici”, spune Florin Manole, marți, pe Facebook.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri