România dispune în prezent de "suficiente" stocuri de soluţii perfuzabile pentru a asigura continuitatea activităţii din unităţile sanitare, fără a pune în pericol desfăşurarea procesului medical, a informat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.
Ministrul s-a întâlnit miercuri cu reprezentanţii producătorilor de soluţii perfuzabile.
"Astăzi am avut o întâlnire constructivă la Ministerul Sănătăţii cu reprezentanţii producătorilor de soluţii perfuzabile (ser fiziologic), împreună cu preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) şi cu directorul general al Companiei Naţionale UNIFARM SA. În prezent, România dispune de suficiente stocuri de soluţii perfuzabile pentru a asigura continuitatea activităţii din unităţile sanitare, fără a pune în pericol desfăşurarea procesului medical", a scris Rogobete, pe Facebook.
Potrivit acestuia, în prezent sunt în stoc 4,5 milioane de flacoane de ser fiziologic (NaCl 0,9%), 1,7 milioane de flacoane de glucoză, 1,1 milioane de flacoane de soluţie Ringer.
Ministrul a admis că există situaţii izolate în anumite spitale unde au apărut lipsuri de soluţii perfuzabile cauzate de blocaje administrative - datorii către furnizori, lipsa contractelor sau obstacole în procesul de licitaţie.
Pentru a remedia aceste deficienţe şi pentru a nu pune în pericol siguranţa pacienţilor, Ministerul Sănătăţii a dispus, "în regim de urgenţă", livrarea cantităţilor necesare de soluţii perfuzabile către Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov, cu sprijinul UNIFARM SA, a explicat el.
"Este esenţial să înţelegem că pacienţii nu trebuie să fie afectaţi de aceste blocaje birocratice sau de management. În continuare, vom monitoriza atent situaţia din fiecare unitate sanitară şi vom interveni rapid pentru a asigura un flux continuu de materiale necesare tratamentelor medicale", a susţinut Alexandru Rogobete.
Ministrul Sănătății, informații despre criza soluțiilor perfuzabile din România
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

11
Blocajul din Strâmtoarea Ormuz ar putea afecta aprovizionarea cu medicamente generice în SUA
11

38
Șase oameni din Oradea, infectați cu botulism. DSP a pornit ancheta de urgență
38

67
Cercetătorii sugerează că neuronii ar putea comunica prin lumină
67

72
VIDEO ÎPS Teodosie și-a strâns preoții și au inițiat o nouă campanie de donare de sânge: 'Sunt tot mai dese nevoile ca cei care au probleme să poată fi recuperați prin sângele semenilor lor'
72

74
Alexandru Rogobete anunță un buget mai mare pentru 2026
74

46
Ministrul Sănătății: Crește numărul accidentelor cu trotinete electrice
46

106
Un antreprenor australian susține că a creat un vaccin împotriva cancerului pentru câinele său fără să aibă studii medicale
106

39
Investiţii de peste 73 de milioane de lei la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea în anul 2025
39

106
Alexandru Rogobete anunţă construirea a patru centre dedicate tratării persoanelor cu dependenţe şi finanţate din fonduri externe
106

104
Ministrul Sănătăţii, despre dezincriminarea consumului de droguri: "Este o discuţie întreagă"
104

53
Constanța se confruntă cu un deficit de 40 de medici de familie. CAS deschide o nouă sesiune de contractare
53

67
Lipsă de ser antibotulinic la Spitalul Județean Bihor, semnalată după o situație critică
67

49
Unifarm și B. Braun: un parteneriat strategic pentru siguranța actului medical
49
















Comentează