Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Sănătăţii promite noi sporuri pentru medicii care tratează pacienţi cu COVID-19: 'După ieşirea din starea de urgenţă, vom discuta'

Inquam Photos/ Octav Ganea
Nelu Tătaru

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi că în prezent există 1.033 de cadre medicale infectate cu noul coronavirus, înregistrându-se şase decese în rândul acestora.

"Sunt cei care au fost în linia întâi, sunt cei care au pus mai presus de viaţa lor viaţa celorlalţi şi ţin să le mulţumesc tuturor", a afirmat Nelu Tătaru la Antena 3, potrivit Agerpres.

El a precizat că toate cadrele medicale care lucrează cu pacienţi bolnavi de Covid-19 beneficiază de un spor pentru condiţii neprevăzute, situaţia urmând a se schimba după starea de urgenţă.

"Există un spor pentru condiţii neprevăzute pentru că avem o luptă cu un virus necunoscut, fără existenţa unui tratament. Avem acest spor care se dă tuturor celor care iau contact cu o persoană infectată Covid. După ieşirea din starea de urgenţă, vom discuta cu asociaţiile profesionale şi sindicatele şi vom modifica Ordinul 153, care stipulează care sunt sporurile pentru fiecare specialitate în parte, inclusiv pentru cei care lucrează în laboratoare", a precizat Tătaru.

Ministrul a susţinut că starea de spirit a personalului medical este schimbată în bine, după ce spitalele au fost dotate cu echipamente de protecţie.

"Acum trei-patru săptămâni, când mergeam la Suceava, se vedea o lipsă de materiale sanitare, de biocide, de echipamente de protecţie, puteam să văd teama, disperarea, acea atitudine când erai în prima linie şi cu mâna goală. Săptămâna aceasta, venind de acasă, am trecut prin spitalele din Bârlad, Tecuci, Focşani, Buzău, Urziceni. Am văzut prezenţa echipamentelor şi o altă stare de spirit (...). Suntem într-un scenariu în care avem suspiciunea de infecţie Covid pentru toţi pacienţii care se prezintă (n.r. - la spital). (...) Mulţumesc personalului medical pentru atitudine", a adăugat Tătaru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.