Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, le solicită tuturor directorilor companiilor naționale din energie să ceară în instanță daune-interese în cuantum maxim împotriva ONG-urilor care introduc acțiuni cu rea-credință. „Cine greșește plătește. Așa e normal”, consideră Burduja, asta după ce ONG-ul Greenpeace a fost obligat să plătească peste 660 de milioane de dolari din cauza protestelor împotriva unei conducte strategice din SUA.
„Ce vedeți în SUA vine și în România! Un tribunal american a decis: ONG-ul Greenpeace trebuie să plătească 660 de milioane de dolari pentru blocarea ilegală a unui proiect energetic strategic. 660 de milioane USD!
Nu e un caz izolat. De la Neptun Deep (peste 4 miliarde de euro investiție) la hidrocentralele noastre (1,4 miliarde de lei investiție la hidrocentrala Răstolița), proiectele energetice strategice ale României sunt atacate sistematic în instanță de ONG-uri de mediu. Oare chiar toate investițiile românești sunt nocive pentru mediu? Oare o investiție finalizată în proporție de până la 98% are un impact atât de grav asupra mediului prin ultimele două procente rămase de executat, de zeci de ani? Gazul rusesc, când se importa în România, nu era poluant? Nu era toxic? De ce nu protestau aceste ONG-uri atunci? De ce nu au protestat când au au eșuat cele două petroliere rusești cu mii de tone de păcură în Marea Neagră, cauzând o tragedie majoră pentru ecosistemul marin?
Este clar: România trebuie să se apere cu toate forțele. Aceste acțiuni în instanță NU sunt, de obicei, despre protecția mediului, ci despre blocarea dezvoltării naționale și a securității noastre energetice. Tactici de hărțuire, procese intentate cu rea-credință, avocați foarte bine plătiți – toate par că fac parte dintr-un plan de sabotare a independenței noastre
Le solicit public tuturor directorilor companiilor naționale din energie să ceară în instanță daune-interese în cuantum maxim împotriva ONG-urilor care introduc acțiuni cu rea-credință! Cine greșește plătește. Așa e normal.
Fiecare blocaj artificial costă România bani, locuri de muncă și securitate energetică. Patriotismul energetic înseamnă fapte, nu vorbe! Înseamnă să trecem la măsuri ofensive care să consolideze producția de energie electrică și termică, după ani de zile de întârzieri, ezitări, blocaje. România are nevoie de gaze, de hidrocentrale, de cărbune, de regenerabile, de investiții strategice. Are nevoie de toate.
Lucrăm la o propunere de act normativ, în premieră, pentru deblocarea și accelerarea majoră a proiectelor începute, cu grad ridicat de execuție. Sunt peste zece hidrocentrale, cu o valoare cumulată a investițiilor de aproape 12 miliarde de lei, mare parte bani deja cheltuiți de statul român. Vorbim despre peste 700MW, cu un stadiu de execuție de până la 98%.
Nu ne vom opri! Să fie clar: cine vrea să țină România în întuneric, va fi tras la răspundere. Pentru că așa e moral și normal. Înainte, împreună!”, a transmis Burduja.






























Comentează