Ministrul Turismului susține că voucherele de vacanță vin atât în ajutorul cetățenilor, cât și în sprijinul hotelierilor

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 27-07-2018

Actualizat: 27-07-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Adel_Al-Haddad

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a declarat, vineri, la Constanța, că voucherele de vacanță vin atât în ajutorul cetățenilor, cât și în sprijinul hotelierilor, astfel că Asociația Națională a Agențiilor din Turism a transmis Ministerului să nu renunțe la această facilitate, potrivit Mediafax.

„Anul acesta, voucherele de vacanță vin direct în sprijinul atât al cetățenilor, dar mai ales în sprijinul hotelierilor. Să nu uităm că vorbim de aproape 400 de milioane de euro si de 1,2 milioane de oameni care beneficiază de aceste vouchere și fiecare voucher este în valoare de 1.450 de lei, bani care se infuzează, se cheltuiesc în sectorul turistic din România. Nicio guvernare de până acum nu a avut un astfel de proiect. Mai mult decât atât, ne-am bucurat că ANAT-ul ne-a trimis și un memoriu în acest sens în care ne îndeamnă să nu renunțăm nici anul viitor la acest tip de sprijin al sectorului turistic”, a spus Bogdan Trif.

Citește și: Alegerile parlamentare din Republica Moldova vor avea loc pe 24 februarie 2019

Potrivit acestuia, pe lângă promovarea turismului în mediul online, voucherele pot ajuta România să recupereze din decalajul pe care îl are în comparație cu țările vecine.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri