Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, anunţă că va demara, în scurt timp, o serie de informări astfel încât primarii să înceapă să acceseze fonduri atât din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cât şi din alte programe.
"Comisia Europeană a transferat astăzi, ţării noastre, suma de 1,8 miliarde de euro, echivalentul a 13% din totalul de granturi alocate acestei ţări din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Planul României în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă cuprinde 107 investiţii în mai multe domenii şi 64 de reforme. România va primi, în total, 29,2 miliarde euro, pentru finanţarea unor investiţii şi reforme ambiţioase, care vor transforma profund economia şi societatea noastră. PNRR este un program important pentru că ne propunem să rezolvăm într-un timp relativ scurt probleme care trenează de mult timp, însă în exerciţiul financiar 2021-2027, România poate accesa şi alte proiecte. Reamintesc faptul că ţara noastră a obţinut 80 de miliarde de euro în urma negocierilor cu Comisia Europeană, pe perioada 2021-2027. Voi demara, în scurt timp, o serie de informări ale administraţiilor locale astfel încât primarii să înceapă să acceseze fonduri atât din PNRR, cât şi din alte programe, astfel încât gradul de absorbţie să fie cât mai mare", a scris vineri Vâlceanu, pe pagina sa de Facebook.
El a subliniat că va fi foarte atent ca aceşti bani să fie cheltuiţi în folosul oamenilor în domenii esenţiale precum sănătate, educaţie, infrastructură, "exact ceea ce aşteaptă românii de la noi".
Comisia Europeană a transferat, joi, României suma de 1,8 miliarde euro sub formă de prefinanţare, echivalentul a 13% din totalul de granturi alocate acestei ţări în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Plata de prefinanţare va sprijini demararea implementării măsurilor de investiţii şi de reformă cuprinse în Planul de redresare şi rezilienţă al României. Se preconizează că România va primi, pe parcursul planului său, un total de 29,2 miliarde euro, din care granturi în valoare de 14,2 miliarde euro şi împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde euro.
Plata de joi a fost efectuată ca urmare a succesului primelor operaţiuni de împrumut derulate în cadrul instrumentului NextGenerationEU. Până la sfârşitul anului, Comisia intenţionează să mobilizeze până la 80 de miliarde euro sub formă de finanţare pe termen lung, care va fi completată cu titluri pe termen scurt ("EU-Bills"), pentru a finanţa primele plăţi planificate în favoarea statelor membre în cadrul NextGenerationEU.
Ministrul Vîlceanu, prima decizie după sosirea miliardelor din PNRR: Primarii vor fi învățați să atragă fondurile
Explorează subiectul
Articole Similare

61
Au descoperit fizicienii o nouă dimensiune a realității? Ipoteza care ar putea schimba radical modul în care înțelegem Universul
61

603
Trei zodii primesc 'cheia succesului' de la Univers. Martie poate este luna lor de aur
603

360
Ruptură totală între Casa Albă și Anthropic: proiectele guvernamentale de inteligență artificială, sistate
360

724
Iranul face pasul înapoi: a acceptat să nu mai stocheze uraniu îmbogăţit
724

350
România înregistrează scoruri îngrijorătoare privind discriminarea, peste nivelul UE. Ce spun datele Eurostat
350

1.396
Tehnologia a ieșit din laboratoare direct pe stradă: primul oraș din România unde unde roboți umanoizi și patrupezi patrulează pe străzi
1.396

872
Se apropie momentul decisiv: Trump confirmă că o decizie crucială privind Iranul este 'pe masă'
872

1.477
Un mic sat din Europa a devenit un adevărat magnet pentru vedete: Tot mai mulți aleg să se mute în localitatea cu un peisaj de vis
1.477

1.446
Cercetătorii americani fac un anunț major: o nouă lume s-ar putea ascunde chiar în curtea noastră cosmică
1.446

696
Donald Trump aruncă bomba: Cuba, următoarea țintă a Statelor Unite
696

1.728
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ucrainene au publicat imagini cu trupe ruse folosind muniții cu fosfor alb într-un atac asupra orașului Kostiantînivka
1.728

1.052
Horoscopul zilei de 1 martie 2026. Gemenii au grijă de sănătatea lor. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
1.052

708
Țara cu peste 820 de limbi vorbite: Lucruri mai puțin știute despre țările lumii
708

















Comentează