Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Minsterul Sănătății anunță că va deconta costurile însoţitorilor pacienţilor minori trataţi în străinătate

Inquam Photos/Octav Ganea
Sorina Pintea ministrul sanatatii

Noile reglementări privind accesul pacienţilor la tratamente în străinătate, decontate de Ministerul Sănătăţii, au intrat în vigoare, anunţă instituţia, precizând că vor fi decontate costurile însoţitorilor pacienţilor minori sau celor care suferă de o boală grav

Citeşte şi: S- a dat ALARMA! Comandament de urgenţă convocat de ministrul de Interne, după inundaţiile din toată ţara

„Prin publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului nr. 81/2018 care modifică Ordinul 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate, au fost simplificate procedurile de acces și decontare a tratamentelor în străinătate. Una dinte prevederile Ordinului nr. 81/2018 se referă la accesul la tratament în străinătate pentru bolnavii care necesită efectuarea de transplant de organe, țesuturi sau celule de origine umană și care prezintă și patologii asociate ce nu permit efectuarea intervenției în centrele acreditate din România”, se arată într-un comunicat.

De asemenea, noile reglementări prevăd și modalitățile de decontare a tratamentelor în străinătate, precum și asigurarea medicației după transplant pentru pacienții care au suportat o intervenție într-o clinică din străinătate.

„Pentru că tratamentele în străinătate presupun situații de urgență medicală, conform noului ordin de ministru aprobat de Sorina Pintea, pentru copiii cu vârste 0 -1 an, dosarul necesar pentru accesul la tratament în străinătate se poate întocmi imediat după diagnosticarea afecțiunii într-o unitate sanitară din cadrul unui centru universitar, fără a mai fi necesară parcurgerea tuturor etapelor prevăzute pentru pacienții din alte categorii de vârstă”, se mai precizează în comunicat.

Totodată, Comisia ministerului Sănătății poate aproba efectuarea tratamentului în străinătate în baza unei singure oferte de tratament a unei clinici din străinătate, aleasă de comisia teritorială. Astfel, timpul de întocmire și aprobare a dosarelor pentru accesul la tratament în străinătate va fi mai scurt.

În cazuri excepţionale, impuse de natura şi gravitatea bolii, precum şi pentru bolnavii minori, comisiile de specialitate teritoriale pot recomanda ca pacienții cu vârsta cuprinsă între 0 și 18 ani să se deplaseze în străinătate cu însoţitor, iar costurile de deplasare și cazare vor fi decontate de către direcția de sănătate publică.

„A fost necesară simplificarea procedurilor de acces la tratamente în străinatate și adaptarea lor la cerințele de azi. Sunt adepta regulilor clare în sistem, dar formalitățile erau extrem de greoaie și întârziau mult obținerea aprobării pentru pacienții care au nevoie urgentă de servicii medicale și pentru care afecțiunile nu stau pe loc în așteptarea unor aprobări”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.