Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mircea Diaconu, chemat la discuții cu ALDE și Pro România chiar în ziua ședinței Coaliției: 'Mă duc. Nu negociez nimic, că n-am ce să dau'

Fostul europarlamentar Mircea Diaconu spune într-un interviu la RFI că a fost chemat la discuţii cu ALDE şi Pro România, în vederea susţinerii sale în cursa prezidenţială, scrie news.ro. Actorul şi-a anunţat duminică intenţia de a candida ca independent la alegerile din noiembrie.

Mircea Diaconu confirmă discuţiile cu ALDE şi Pro România, în perspectiva alegerilor prezidenţiale: ”Da, se pare că voi avea discuţii, de asta mi-am modificat programul (...), am primit telefon şi m-au chemat la o discuţie, asta şi fac acum, mă duc. Ce am zis ieri că nu voi negocia, termenul rămâne în continuare aşa, nu voi negocia, pentru că n-am ce negocia. De pe o asemenea postură cineva vrea să mă sprijine, e în regulă, mă bucur şi văd termenii sprijinului, atât, dar nu negociez nimic, că n-am ce să dau”.

Fostul europarlamentar spune că a fost chemat la discuţii ”de către ALDE şi Pro România”.

Dana Gîrbovan, primul pas pentru preluarea portofoliului la Justiție - Și-a dat DEMISIA din magistratură

Întrebat ce părere are despre ipoteza apărută în presă, potrivit căreia Călin Popescu Tăriceanu se va retrage din cursa prezidenţială şi va face o alianţă cu Pro România, iar cele două formaţiuni îl vor susţine pe el la Preşedinţie, Mircea Diaconu a răspuns: ”După cum arată lucrurile, apropo de telefonul de aseară târziu şi de faptul că mă duc acum la discuţiile astea, probabil că aşa şi va fi, însă nu mă duc să negociez, ci mă duc să înţeleg termenii şi da, să negociez, dacă vreţi sau să securizez termenii relaţiei”.

Fostul eurodeputat a respins ideea unei eventuale înregimentări politice: ”Nu, nicicum, nu, statutul meu de independent rămâne foarte clar, obligatoriu, pentru că ăsta este, ăsta trebuie să fie al unui preşedinte”.

La menţiunea RFI că odată sprijinit de două partide politice, şi-ar putea pierde independenţa, Mircea Diaconu a răspuns: ”Păi, mă susţin, ce-i aia că mă susţin, atâta tot că mă susţin (...). Nu, eu nu voi candida în numele unui partid, ci sprijinit ca independent cu acest statut”.

Actorul Mircea Diaconu şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale, duminică, în faţa Ateneului Român, cerând sprijinul cetăţenilor pentru a strânge cele 200 de mii de semnături necesare. El a spus însă că nu refuză nici sprijinul partidelor, mai ales că are nevoie de reprezentanţi în secţiile de votare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.