Mircea Diaconu este invitatul din această seară la ”Sinteza Zilei”. Candidatul la prezidențiale vorbește despre alegerile prezidențiale și despre strategia sa pentru a intra în turul doi.
„Obișnuiesc să zic asta. Greu e turul întâi, greu e turul doi, dar cel mai greu e turul trei, îmi e frică. E cel mai lung, e de cinci ani, de el îmi e cel mai frică”, a spus Diaconu.
Mircea Diaconu a anunțat că este susținut în această clipă de trei partide.
„Sunt susținut de trei partide politice, s-a alăturat și Partidul Neoliberal, un partid mai tânăr. Am dat un fel de examen în fața lor. Mi-au pus niște întrebări, le-am răspuns, au fost de acord să mă susțină. Am stabilit apoi termenii susținerii. Am spus că vreau să rămân independent și vreau să îmi protejez această funcție.”, a spus Diaconu.
Președintele ar trebui să semene cu cetățenii acestei țări și să trăiască la fel, a afirmat Diaconu, care speră să ajungă în turul doi.
„Am scos verbele din Constituție care se referă la prestația Președintelui. Sunt verbe pasive. ”Un om” ar trebui să semene cu toți la un loc, cu cetățenii acestei țări și să trăiască la fel. Măcar să ne iubească, să ne înțeleagă, să ne capaciteze. Ăsta e verbul care mă interesează. Să creeze încet, încet senzația ca cetățeanul să se implice, fiecare cât poate”