Deputatul grupului Pro Europa, Mircea-Titus Dobre, a criticat luni, la "Ora Guvernului", unde a fost invitat ministrul Economiei, Virgil Popescu, faptul că Guvernul a anunţat deschiderea "păcănelelor", dar a restaurantelor din incinta complexurilor turistice nu, la fel ca şi mănăstirile - obiective pentru turismul ecumenic, notează Agerpres.
"Turismul din România, ar trebui ştiţi şi să-i spuneţi şi şefului dumneavoastră, premierului Ludovic Orban, că are o pondere de aproximativ 7,5 % direct sau indirect în PIB şi are peste 500.000 de angajaţi care sunt în acest moment în şomaj tehnic. (...). În ceea ce priveşte unităţile de alimentaţie publică, până acum aţi spus că dumneavoastră nu puteţi să luaţi decizii vizavi de partea de organizare a acestora în starea de urgenţă sau de alertă, ce tot avem în aceste luni. Dar, legislaţia în vigoare, (...) spune cu subiect şi predicat că normele de prevenire pentru cei cu activităţi din turism sunt realizate de Ministerul Economiei şi cel al Sănătăţii prin ordin comun", i-a spus Dobre lui Popescu.
El a adăugat că, săptămâna trecută, ministrul Economiei "a refuzat" să semneze acel ordin care trebuia să plece către Ministerul Sănătăţii prin care erau reglementate "spaţiile impuse". "Mă refer în special la saloanele de mic dejun - pentru că acele saloane asigură micul dejun şi chiar o siguranţă turismului, deoarece se întâmplă în interiorul complexului turistic sau al unităţii de de cazare. Dumneavoastră ne spuneţi foarte clar că se pot deschide păcănelele. (...) Bineînţeles, şi partea de turism ecumenic - aici vorbim despre biserici, mănăstiri, care nu se pot vizita, dar păcănelele le putem vizita. (...) Poate ne explicaţi domnule ministru că începem din această săptămână, s-a dat drumul la turismul balnear. Ce să explicaţi unui turist care are proceduri medicale balneare, cum, după acea procedură, să se ducă să mănânce pe terasă, ţinând cont că cel puţin în această săptămână vorbim de o vreme capricioasă", a spus deputatul Pro Europa.
Dobre a făcut un apel către parlamentari să pună pe ordinea de zi proiectul legii turismului şi să nu mai "fie tărăgănat punctul de vedere al ministrului".
Mircea Dobre: Se pot deschide păcănelele dar restaurantele şi mănăstirile nu
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

1.207
Membrii AUR care ar fi violat o adolescentă la Școala de Vară de la Neptun, au fost trimiși în judecată: Riscă ani grei de pușcărie
1.207

58
Alexandrin Moiseev: „Unirea nu mai este un vis”
58

2.468
Ieșirea de la guvernare, risc sau oportunitate pentru PSD? Vasile Dîncu dă un semnal puternic: 'Opoziția nu înseamnă moarte'
2.468

3.067
VIDEO Nicușor Dan, după ce Donald Trump a refuzat invitația de a veni în România: A fost o scrisoare diplomatică
3.067

145
VIDEO Moment delicat pentru Nicușor Dan: Ce spune despre ideea de 'protecție' în cazul Simonis
145

1.066
VIDEO Risc de penurie? Nicușor Dan: 'Nu se pune problema raționalizării carburanților'. România pregătește scenarii de criză
1.066

2.180
VIDEO Nicușor Dan explică întârzierile: 'Nu am ce să fac'. Ce spune despre șefii parchetelor și referendumul pe justiție
2.180

3.360
VIDEO Nicușor Dan, prima reacție, după ce s-a dovedit că pozele lansate de Elena Lasconi sunt niște fake-uri
3.360

958
VIDEO Cum se implică România în deblocarea Strâmtorii Ormuz. Nicușor Dan: 'Avem experiență'
958

2.645
VIDEO Nicușor Dan, întrebat dacă îi va cere demisia premierului Ilie Bolojan: „Eu? În ce calitate?”
2.645

2.086
VIDEO Mesaj alarmant de la Nicușor Dan: 'Suntem într-un război informațional. Rusia acționează și în medicină'
2.086

4.327
Sorin Grindeanu bate cu pumnul în masa Guvernului: Este nepermis așa ceva!
4.327

3.537
Scandal în Guvern cu miză uriașă: Florin Barbu și Alexandru Nazare se ceartă pe motorina fără taxe pentru fermieri. Ce riscă agricultura
3.537
















Comentează