Mircea Geoană, după ce fiica sa a plagiat discursul nepoatei lui Donald Trump: Se mai întâmplă și mici pozne de acest gen

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 09-11-2024

Actualizat: 09-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: captura video

Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidenţiale, susţine că nu ştia ce discurs urmează să susţină fiica sa, Ana, la dezbaterea organizată săptămână trecută de televiziunea Antena 3. Întrebat despre acuzaţia potrivit căreia fiica sa ar fi plagiat dintr-un discurs susţinut de nepoata lui Donald Trump, Mircea Geoană a spus: ”Se mai întâmplă şi mici pozne de acest gen. În America, acel tip de limbaj este unul relativ standardizat în astfel de momente”.

Mircea Geoană a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă ştia ce discurs pregătise fiica sa, Ana, la dezbaterea electorală de săptămâna trecută. Ana Geoană a fost acuzată că a copiat mesajul de susţinere pentru tatăl său din discursul pe care l-a susţinut nepoata lui Donald Trump.

”Nu, nu ştiam. S-a pregătit singură. Cred că a fost un segment scurt dintr-o intervenţie mai lungă. Efectiv, a încercat din toată inima să mă ajute, îi mulţumesc foarte mult. Se mai întâmplă şi mici pozne de acest gen. În America, acel tip de limbaj este unul relativ standardizat în astfel de momente. Îi mulţumesc foarte mult şi lui Alex, mă bucur mult că au fost alături de mine şi chiar am fost foarte, foarte emoţionat”, a spus Mircea Geoană, la Prima TV.

Fostul adjunct al NATO a mai fost întrebat dacă fiul său, Alexandru, este interesat de o carieră politică. ”Nici gând! A făcut taică-su prea mult”, a conchis Mircea Geoană.

Fiica lui Geoană a plagiat discursul nepoatei lui Donald Trump

Fiica lui Mircea Geoană, candidat independent la Preşedinţie, a fost acuzată că a plagiat părţi din discursul referitor la tatăl său, rostit într-o emisiune electorală difuzată de Antena 3, după discursul susţinut de nepoata lui Donald Trump Kai Madison Trump, la Convenţia Republicană din iulie. ”Este jenant, este ruşinos şi plin de penibil în acelaşi timp. Momentul Anei Geoană din timpul emisiunii de la Antena 3 CNN a fost copiat integral după momentul discursului lui Kai Trump, nepoata lui Donald Trump, de la Convenţia Naţională a Partidului Republican din SUA, discurs ţinut pe 17 iulie anul acesta”, a scris pe Facebook jurnalistul Patrick André de Hillerin, cel care a semnalat similitudinile dintre cele două discursuri.

Conform postării, cinci fragmente din cele două discursuri rostite la trei luni distanţă se aseamănă. Inclusiv forrmula de final a discursului fiicei lui Mircea Geoană - "Tata, eşti o inspiraţie şi te iubesc!" - este copiat după cel al nepoatei candidatului republican la Casa Albă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri