Pe 29 iulie, Mircea Lucescu împlinește 80 de ani, o aniversare care îl găsește din nou în fruntea echipei naționale de fotbal a României. Cariera impresionantă a lui „Il Luce” este povestea unei ascensiuni constante, începută dintr-o copilărie grea și lipsită de confort, până la cele mai înalte culmi ale antrenoratului mondial.
Într-un interviu acordat în perioada în care activa la Șahtior Donețk, Lucescu rememora vremurile dificile ale copilăriei sale. „M-am născut după război, erau nişte vremuri foarte grele. Nu aveam ce mânca şi părinţii se chinuiau cu noi. Eram cinci fraţi şi nu aveam unde să stăm”. Locuiau pe actuala Șosea Berceni, într-o zonă care, în anii ’50, era populată de case modeste. „Am locuit mult timp într-o baracă, apoi ne-am mutat la un spital, unde părinţii mei munceau. Tata era brancardier şi mama făcea curat acolo. Eram foarte, foarte săraci. Atunci am învăţat o lecţie preţioasă de viaţă! Am învăţat ce înseamnă să împarţi. Împărţeam un colţ de pâine la cinci…”, conform Adevarul.
De la Hunedoara, cu 4.500 de lei lunar, în fotbalul mare
Fotbalul a fost șansa salvatoare pentru Mircea Lucescu. După o carieră solidă de jucător, încununată de participarea la Cupa Mondială din Mexic 1970, Lucescu a debutat ca antrenor la Corvinul Hunedoara. A ajuns acolo în 1977, rămânând până în 1982, cu un salariu de 4.500 de lei. A inventat atunci postul de antrenor-jucător. „Mi-au dat un post de tinichigiu la combinat. M-a ajutat Nicușor Ceaușescu în acea perioadă”, spunea ulterior. A lansat tineri valoroși care aveau să marcheze fotbalul românesc: Ioan Andone, Mircea Rednic, Mișa Klein, Dorin Mateuț sau Romulus Gabor.
O familie numeroasă și copilărie desculță
Născut într-o familie cu cinci copii, Mircea Lucescu și-a amintit mereu cu emoție anii grei ai copilăriei. „Foarte sever, dar nu ne-a bătut niciodată”, a spus despre tatăl său. Deși analfabet, acesta i-a transmis valori solide. „Copilăria a fost frumoasă, fiindcă eram 4 băieți de vârste apropiate și jucam împreună tot felul de jocuri. Jucam fotbal peste tot, de cele mai multe ori desculți... făceam lecțiile celorlalți ca să-mi câștig dreptul de a purta eu tenișii și atunci când nu-mi venea rândul”.
Anii de școală l-au găsit adesea desculț, trecând prin greutățile unei Românii aflate în reconstrucție: „Până prin clasa a șasea sau a șaptea mergeam la școală desculț. Tata umplea pivnița cu cartofi și varză murată, iar mama muncea la vecini. Carnea o vedeam o dată la două săptămâni”.
Legitimat la Dinamo în 1963, Lucescu a debutat în Divizia A în 1964. După cutremurul devastator din 1977, familia sa s-a mutat la Hunedoara. Acolo, cu o echipă de tineri și câțiva veterani, a creat un nucleu competitiv care a ajuns până în Cupa UEFA. A fost începutul unui parcurs care avea să facă istorie.
Naționala, victoria cu Italia și debutul lui Hagi
În 1981, la doar 36 de ani, Lucescu prelua echipa națională a României. A urmat celebrul succes cu Italia, campioana mondială, într-un meci memorabil disputat pe fostul stadion „23 August”, în fața a 80.000 de suporteri. Tot în acea campanie, în 1983, l-a debutat pe cel care avea să devină cel mai mare fotbalist român: Gheorghe Hagi. „Hagi este principalul câștig al meciului cu Norvegia”, titra atunci presa sportivă.
În 1986, Lucescu prelua banca tehnică a lui Dinamo, în plină perioadă de glorie a Stelei. A construit o echipă redutabilă, care în sezonul 1989/1990 a atins semifinalele Cupei Cupelor, după ce a trecut de echipe precum Panathinaikos și Partizan Belgrad.
Italia și „Brescia romena”
După Revoluție, cariera lui Lucescu a continuat în cel mai puternic campionat al vremii – Il Calcio. La Brescia a creat o echipă în jurul lui Hagi, Răducioiu, Mateuț, Lupu și Sabău. A reușit performanțe remarcabile, inclusiv câștigarea Cupei Anglo-Italiene în 1994.
În 1997 a revenit în țară, la Rapid, unde a cucerit titlul și Cupa României. A urmat o etapă spectaculoasă în Turcia, cu trofee la Galatasaray și Beșiktaș și o Supercupă a Europei în 2000, după un meci câștigat cu Real Madrid.
Adevărata consacrare europeană a venit însă la Șahtior Donețk, unde, între 2004 și 2016, a câștigat 8 titluri și 6 Cupe ale Ucrainei. În 2009, a triumfat în Cupa UEFA, ultima ediție disputată în formatul clasic. Presa britanică scria după un meci câștigat cu Chelsea: „Această mare echipă construită de Mircea Lucescu la Donețk merită primită cu covor de trandafiri pe orice stadion al Europei”.
Trofee, recunoaștere și decorații
Cu 36 de trofee câștigate, Mircea Lucescu este al doilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului, după Sir Alex Ferguson. A fost decorat în 2009 de președintele Traian Băsescu cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler. La scurt timp, președintele Ucrainei, Viktor Iușcenko, i-a oferit Ordinul de Merit clasa a II-a.
Pe plan personal, viața lui Lucescu este la fel de rotundă. S-a cunoscut cu soția sa, Neli, la cantina studențească: „Ne-am urcat în același tramvai și am coborât împreună. Am dus eu bagajul…”. Au un fiu, Răzvan, și mai mulți nepoți. Lucio, strănepotul său, joacă deja fotbal la Academia lui Narcis Răducan, iar „Il Luce” nu lipsește de la meciurile sale.
CV Mircea Lucescu
Cariera de jucător:
– Dinamo (1963–1965), Știința București (1965–1967), Dinamo (1967–1977), Corvinul (1977–1982)
Cariera de antrenor:
– Corvinul (1979–1982), Naționala României (1981–1986), Dinamo (1985–1990), Pisa (1990–1991), Brescia (1991–1996), Reggiana (1996), Rapid (1997–2000), Inter Milano (1999), Galatasaray (2000–2002), Beșiktaș (2002–2004), Șahtior Donețk (2004–2016), Zenit (2016–2017), Naționala Turciei (2017–2019), Dinamo Kiev (2020–2023)
În prezent: antrenorul echipei naționale a României
Palmares:
– 36 de trofee câștigate în întreaga carieră
– Locul 41 în topul all-time al antrenorilor, potrivit „France Football”
La 80 de ani, Mircea Lucescu nu este doar o legendă a fotbalului românesc și internațional. Este exemplul viu al omului care, plecat desculț din praf, a cucerit lumea prin muncă, viziune și neclintită credință în valoare.
Comentează