Fundaşul Virgil Ghiţă a declarat, luni, într--o conferinţă de presă, că tricolorii au jucat slab în repriza a doua a meciului cu Bosnia-Herţegovina, dar a subliniat că România încă mai are şanse de calificare la Cupa Mondială, scrie news.ro.
„Avem cele mai bune gânduri pentru mâine, să câşţtigăm şi să facem un meci cât mai bun. Suntem o generaţie bună, avem o echipă bună. Ne-am făcut-o cu mâna noastră, dar şansele sunt, mergem încrezători în martie, trebuie să fim mai buni, să ne dorim mai mult. Am jucat slab a doua repriză cu Bosnia, aşa a fost să fie, mergem mai departe. Ştim cu cine am putea juca, am discutat puţin, oricine ar fi vom analiza, ne vom concentra pe noi, apoi vom vedea. Toate echipele sunt foarte bine, aşa că nu prea contează cu cine vom juca”, a declarat fundaşul tricolor.
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă seară, la Zenica, scor 3-1, de selecţionata din Bosnia-Herţegovina, în penultima etapă a grupei H a calificărilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Ca urmare a rezultatelor de sâmbătă, naţionala tricoloră a pierdut şansa de a se califica direct la turneul final sau de a ajunge în play-off din grupele preliminare. Tricolorii mai au şansa barajului CM 2026 prin traseul Ligii Naţiunilor, în urma performanţelor de anul trecut.
În ultimul meci al preliminariilor, România va întâlni San Marino, marţi seară, la Ploieşti, de la ora 21.45.































Comentează