Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mircea Rednic a revenit la Dinamo. A semnat un contract valabil până la sfârşitul acestui sezon

Facebook.com
Mircea Rednic

FC Dinamo a anunţat, vineri, că Mircea Rednic a revenit la gruparea bucureşteană, el semnând un contract valabil până la sfârşitul acestui sezon, cu opţiune pentru încă un sezon.

"Mircea Rednic a semnat în această dimineaţă, la sediul clubului, un contract valabil până la finalul acestei ediţii de campionat, cu drept de prelungire pentru încă un sezon competiţional", a declarat Iuliu Mureşan, administratorul special al FC Dinamo, conform news.ro

Ca jucător, Mircea Rednic a evoluat opt sezoane consecutive în tricoul alb-roşu, a câştigat titlul de campion (1984, 1990), Cupa României (1984, 1986, 1990) şi a participat la cele mai importante rezultate în Europa: semifinalele Cupei Campionilor Europeni (1984) şi semifinalele Cupei Cupelor (1990).

Unul dintre cei mai iubiţi dinamovişti, Mircea Rednic este antrenorul cu care echipa a câştigat ultimul titlu de campioană în România, cu 14 ani în urmă, în 2007, menţionează FC Dinamo.

5 trofee a câştigat Mircea Rednic în cariera de antrenor, două titluri de campion în România, cu Rapid (2003) şi cu Dinamo (2007), Cupa României cu Rapid (2002), Supercupa României cu Rapid (2003) şi Cupa Azerbaidjanului cu Khazar Lankaran (2011).

4 este numărul mandatelor în care Mircea Rednic a mai pregătit echipa noastră ca antrenor principal: iulie 2006 - septembrie 2007, iuie 2008 - iunie 2009, mai 2015 - mai 2016 şi octombrie 2018 - iunie 2019.

59 de ani a împlinit tehnicianul dinamovist pe 9 aprilie. Născut la Hunedoara, Mircea Rednic a jucat în carieră pentru Corvinul, Dinamo, Bursaspor, Standard Liege, St. Truiden şi Rapid.

17 echipe a pregătit experimentatul Mircea Rednic în cariera de antrenor, începută pe 1 octombrie 2000, cu exact 21 de ani în urmă: Rapid, FCM Bacău, Al Nassr, Universitatea Craiova, FC Vaslui, Dinamo, Alania Vladikavkaz, Khazar Lankaran, Astra Giurgiu, Petrolul Ploieşti, Standard Liege, CFR Cluj, Gent, Mouscron, Al Faisaly, Politehnica Iaşi şi Viitorul Constanţa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.