DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mircea Rednic, despre salariile noilor transferuri de la Dinamo: Niciun jucător nu a depăşit 7.000 de euro

Mircea Rednic

Antrenorul dinamovist Mircea Rednic a dezvăluit sumele pe care le încasează lunar noile achiziţii ale roş-albilor, spunând că niciun jucător nu a depăşit 7.000 de euro. De asemenea, tehnicianul a anunţat ce se va întâmpla dacă echipa va ajunge să evolueze iar în play-out-ul Ligii 1 Betano, scrie Mediafax.

"Niciun jucător nu a depăşit 7.000 de euro, dintre cei aduşi acum. E cel mai bun sistem în momentul asta. Suntem realişti, normal că suntem ambiţioşi şi ne dorim să ajungem în play-off, dar trebuie să fim realişti. Toţi jucătorii care au venit, sunt unii pe care i-am văzut, le cunosc calităţile, ei mă cunosc foarte bine, am fost antrenor şi jucător în Belgia, iar în perioada în care am pregătit acolo, foarte mulţi s-au relansat. Ei au dorinţa de a lucra cu mine şi de a-şi relansa cariera", a anunţat tehnicianul dinamovist, conform dinamo1948.club.

Antrenorul a anunţat suma care le intră în conturi lunar lui Papazoglou şi portarului McDermott: "Toţi jucătorii aduşi au minim un an şi jumătate. Aţi pomenit de salarii între 4.000 şi 7.000, cred că doar doi jucători au 7.000, Papazoglou şi portarul, în rest toţi au până în 6.000. Asta nu înseamnă că nu vor fi mulţumiţi, dar vor câştiga bani, dacă vor face performanţă.

Citește și: Irina Begu şi Monica Niculescu s-au calificat în finala de dublu la Thailand Open

Înainte erau salarii mari şi erau jucători care nu câştigau niciun euro dacă învingea echipa. Că să se ştie de acum înainte, premieră nu va mai există de la anul pentru play-out, mi se pare corect fiindcă Dinamo nu trebuie să fie în play-out...atunci şi jucătorii vor fi mult mai motivaţi, dacă vor să câştige 10-12 000 pe lună, vor fi motivaţi să câştigăm”.

În această iarnă, Dinamo a renunţat la: Vlad Olteanu, Mihai Popescu, Laurenţiu Corbu, Sergiu Hanca, Tomislav Gomelt, Ivan Pesic, Mircea Axente, Gregory Tade, Robert Moldoveanu, Mihai Neicuţescu şi Katsikas, iar la capitolul sosiri se numără: Sean McDermott (portar), Jordan Mustoe (fundaş), Reda Jaadi (mijlocaş), Mamoutou N'Diaye (mijlocaş), Damien Dussaut (fundaş), Linas Klimavicius (fundaş), Athanasios Papazoglou (atacant), Ioan Filip (mijlocaş) şi Alexander Christovao (atacant).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.