OMV Petrom a anunțat recent, în cadrul unei conferințe destinate analiștilor, intenția de a implementa planuri de restructurare a personalului. Această măsură este considerată surprinzătoare, având în vedere că se apropie de finalizare proiectul istoric major de extracție a gazelor din Marea Neagră (Neptun Deep).
În acest context, se ridică o întrebare esențială: de ce volumul estimat de 200 de miliarde de metri cubi de gaze care vor fi extrase din Neptun Deep, începând cu anul 2027, nu reprezintă o bază solidă de extindere și dezvoltare a activităților pentru OMV Petrom și Romgaz, cele două companii partenere în acest proiect?
Despre Romgaz sunt informaţii că ar intenţiona să investească în producţia de îngrăşăminte chimice la Azomureş. De ce nu ar fi şi OMV Petrom interesat de acest subiect? Sau de ce nu ar fi interesat de o nouă capacitate petrochimică în Dobrogea unde să folosească gazul extras din Marea Neagră?
Ce are nevoie de exemplu OMV Petrom pentru a investi într-o capacitate petrochimică din România?
Ce are nevoie de exemplu OMV Petrom pentru a investi într-o capacitate petrochimică din România? Sau într-o nouă rafinărie? Agenţia Internaţională pentru Energie tocmai a anunţat ieri că, dacă lucrurile vor continua ca în prezent în ceea ce priveşte adopţia maşinilor electrice, creşterea cererii de petrol şi gaze va mai continua cel puţin 25 de ani de acum înainte, scrie Sorin Pâslaru pentru zf.ro.
Recent, preşedintele României a dat un mesaj către mediul de business: veniţi cu strategii şi le vom aplica. Ar fi putut menţiona cel mai simplu obiectiv: că avem nevoie să ieşim din stadiul unei economii furnizoare în primul rând de materii prime în agricultură sau energie în cel al unei economii înalt productive. Cum? Prin investiţii în industrie. Industrie alimentară, unde avem un deficit de 5 miliarde de euro pe an care creşte cu 20% pe an, sau industria chimică şi de materiale plastice, unde avem deficit de 6 miliarde de euro de euro pe an.
E iluzie să crezi că poţi micşora deficitul bugetar fără să micşorezi deficitul comercial extern. Iar când te împrumuţi tot mai mult ca să consumi ceea ce produc alţii în străinătate eventual cu materia prima adusă de la tine, atunci drumul este clar nesustenabil. Este izbitor cum datoria externă, astăzi la 220 miliarde de euro, creşte anual exact cu valoarea deficitului comercial.
În situaţiile de criză, ceea ce produci este ceea ce te defineşte, cum s-a văzut în pandemie şi cum se vede în război. Iar lumea evoluează spre o situaţie în care vei avea bani dar nu vei avea de unde să cumperi, pentru că blocurile comerciale care se profilează, definite geo-politic, vor deveni din ce în ce mai antagonice.
Iată cum spre exemplu situaţia de la Lukoil riscă să lase România fără 20% din producţia de benzină şi motorină. Nu ar fi fost bună acum capacitatea de rafinare de la Arpechim de 3,5 milioane de tone de petrol închisă de OMV Petrom în 2011?
Care ar trebui să fie obiectivul României în toată această volatilitate globală?
Care ar trebui să fie obiectivul României în toată această volatilitate globală? Să se asigure că îşi foloseşte toate atuurile posibile pentru crearea de locuri de muncă, pentru atragerea de investiţii. Este adevărat că economia serviciilor a fost un motor pentru dinamica economiei în ultimii zece ani. Valoarea adăugată din sectorul IT&C - informaţii şi comunicaţii – a crescut cu 250% în ultimii zece ani, faţă de o creştere generală a PIB-ului de 130%. Peste acest nivel a crescut doar comerţul, impulsionat de consum – cu 300% în aceeaşi perioadă, deci dublu faţă de creşterea PIB.
Industria în schimb a crescut de patru ori mai încet decât comerţul în ultimii zece ani, doar cu 70%. Fabricarea de produse chimice şi de medicamente a crescut cu 50% şi respectiv 100%. Iar industria alimentară, atenţie, doar cu 30% în 10 ani! Cum să ai producţie alimentară dacă nu ai energie? Cum să faci croissante fără gaz, aşa cum făceau gălăţenii de la Derpan din comuna Smârdan, care în lipsa gazului metan se aprovizionau cu cisternele de gaz lichefiat?
Petrochimie, industrie de medicamente, industrie alimentară - aceasta este direcţia. Ai producţie, ai PIB, ai salarii, ai locuri de muncă. Nu este simplu să închizi lanţurile industriale, să porneşti de la materie primă şi să ajungi la produs finit. Cei mai avansaţi fac chiar mai mult, importă materie primă pe care nu o au pe teritoriul lor şi exportă produs finit, eventual chiar înapoi celor de la care aduc materia primă. Iar valoarea adăugată rămâne la ei. Facem şi noi asta spre exemplu în producţia de aluminiu pentru care importăm bauxită şi folosim resursele de energie din lacurile de acumulare de pe Olt. Dar prea puţin.
Deocamdată în România în multe sectoare producţia locală nici măcar nu poate acoperi cererea locală. De unde să-ţi dau, dacă n-am, spunea Ilie Moromete. De unde taxe la buget dacă nu ai producţie, de unde?
Comentează