DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mișcare strategică în AUR: Călin Georgescu, propus președinte de onoare, pentru a nu se transforma în concurență

Asociația Pământul Strămoșesc
Calin Georgescu

Călin Georgescu, omul pe care AUR l-a propus pentru funcția de prim-ministru, ar putea deveni președinte de onoare al formațiunii politice, o mișcare care vizează eliminarea riscului concurență pe segmentul naționalist.

Luni, la o întâlnire cu membrii și simpatizanții Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), lui Călin Georgescu i s-a propus să devină președinte de onoare al partidului. Acesta nu a respins propunerea, ci le-a mulțumit liderilor AUR prezenți.

Până ca AUR să devină primul partid cu doi președinți și un președinte de onoare mai este însă mult. Propunerea trebuie să fie validată de congresul partidului, la o dată care nu a fost stabilită.

Mișcarea din interiorul AUR are rolul de a înlătura riscul disipării voturilor. În ultima perioadă, Călin Georgescu începuse să fie perceput ca un pericol de conducerea AUR, acesta fiind foarte activ alături de ONG-ul pe care l-a creat - Pământul Strămoșesc, în jurul căreia a început să strângă tot mai mulți oameni. Încet, încet a început organizarea de evenimente, de vizite prin țară și evident intenția de a transforma ong-ul într-un vehicol politic.

Așa cum stiripesurse.ro nota recent, între Călin Georgescu și AUR se crease o stare de tensiune, partidul lui Simion văzându-și  autoritatea știrbită în zona de interes. Intrarea lui Călin Georgescu în arenă cu un partid propriu risca să sape serios la fundația AUR, cum la aceeași fundație sapă deja de ceva vreme și senatoarea Diana Șoșoacă, dar din altă direcție.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.