Traian Băsescu devine oficial președinte al Mișcării Populare. Deși multă lume s-ar fi așteptat să revendice doar o funcție onorifică, fostul președinte se pune direct în fruntea oștilor, gest cu adevărat surprinzător pentru un fost șef de stat cu două mandate.
Experiența bătrânului comandant de navă este primul și cel mai important câștig pentru o formațiune relativ nouă, cu destul de mulți novici în ale politicii. Rolul de îndrumător al lui Băsescu este cu adevărat util mai tinerilor Tomac sau Mureșan, numai că apele în care bărcuța popularilor navighează până la alegerile locale și parlamentare de anul viitor sunt foarte tulburi.
Pe de o parte, fosta președintă a PMP și candidat la prezidențialele din 2014, Elena Udrea, omul cel mai apropiat de Traian Băsescu în cei zece ani de mandat, se află în fața celui de al patrulea val de acuzații din partea procurorilor doar în anul 2015. Coincidență sau nu, la câteva zile după Congres, Udrea urmează să se confrunte din nou cu votul colegilor parlamentari, care pot încuviința sau nu arestarea și/sau urmărirea penală.
E greu să o dezlipești pe Elena Udrea de imaginea partidului, dar și mai greu de imaginea lui Traian Băsescu. Așa cum Udrea era cândva populară prin asocierea cu cel mai puternic om în stat, azi, printr-un mecanism invers, Traian Băsescu nu mai poate beneficia de nivelul de încredere de altădată, prin asociere cu personajul negativ Elena Udrea, despre care cei mai intimi colaboratori fac dezvăluiri penale în instanță.
Pe de altă parte, PSD și PNL încearcă să controleze jocul politic la vârf și să lase cât mai puțin spațiu de manevră partidelor mici. Într-un balet subtil și greu de înțeles de către neinițiați, liberalii și social-democrații ba colaborează întru consens, ba se încontrează pe moțiuni de cenzură. În orice caz, în Parlament, doar cele două mari grupuri parlamentare decid.
Totuși, MP, spre deosebire de liberali, de pildă, beneficiază de un larg spațiu mediatic, aproape la fel de mult ca principalul partid aflat la guvernare. Unul din motive este chiar atractivitatea personajului Traian Băsescu, pe care, de când se află în politica românească, poți să-l înjuri, să-l calci în picioare, dar nu-l poți ignora. E adevărat, nu e singurul motiv al amplei mediatizări. Sprijinul consecvent al unor trusturi media pentru fostul președinte este și el un avantaj.
Dacă studiezi cu atenție peisajul mediatic, cu tot ce înseamnă el, video, audio și presă scrisă, online sau offline, nu poate să-ți scape interesul marilor păpușari pentru o coaliție PSD-MP după viitoarele alegeri parlamentare. Adică, o izolare a PNL și a lui Iohannis până la viitorul scrutin prezidențial. Cine știe că media din România reflectă puternic aspirațiile și dorințele unor influenți oameni din afaceri, înțelege că interesele acestora par a converge spre o asemenea formulă politică după alegerile de anul viitor.
Din acest punct de vedere, MP și Traian Băsescu nu sunt nici pe departe niște victime, ci niște privilegiați ai sorții. Dar, cum se zice, privilegiile în viață nu vin chiar singure, ci ți le mai faci și cu mâna ta.
Interesant este schimbul de replici, în marja Congresului, între Băsescu și fostul său colaborator, Vasile Blaga. După ce le-a spus pedeliștilor ”adio, la perdeluță” în 2013, ieri, șeful popularilor a schimbat, aparent nostalgic, tonul adresării, vorbind de ”dragii mei pediști/pedeliști”. Să fie amintirile frumoase ale victoriilor purtate de Băsescu alături de Blaga&co în ultimii zece ani sau doar un calcul de prădător politic, care cunoaște foarte bine situația din teren?
În PNL nu e liniște, asta o știe și Băsescu. Oamenii lui Blaga sunt prigoniți de vechii liberali pe unde sunt prinși. În plus, pentru Gorghiu și Athanasiu, e o rușine electorală să te afișezi cu Boc, Anastase, Flutur.
Iohannis e mai apopiat de vechii liberali decât de vechii pediști, fără nicio îndoială. La fel s-a întâmplat și în 2005, cu Alianța D.A., când Băsescu era pentru pediști mumă și pentru peneliști ciumă. E în genetica politicii ca șefii de stat să rămână cu o slăbiciune pentru partidul care i-a promovat.
Spre deosebire de 2005, Blaga a intrat direct într-o fuziune și nu o alianță, tocmai pentru că știa că bătrânul marinar va avea oricând ocazia să întorcă lucrurile, dacă trandafirul nu e definitiv omorât și îngropat.
Dar, cum se zice, de ce ți-e frică nu scapi.
Și frica lui Blaga s-a văzut chiar ieri, când a simțit nevoia să iasă public și să-l pună la punct pe Băsescu. Blaga iese rar să vorbească și niciodată împotriva adversarilor politici, ci împotriva actualilor și foștilor colaboratori. E o lecție învățată de la vamă – întotdeauna trebuie să fii prieten cu inamicul, pentru că el e singurul care vreodată te poate înfunda.
Blaga e cumva tolerat în PDL azi și, spun gurile rele, el mai este încă unul din co-președinții construcției politice mai mult datorită liberalilor lui Gorghiu, decât democrat-liberalilor lui Falcă. De aici și teama că apelurile lui Băsescu nu vor fi fără răspuns, chiar dacă nu imediat, ci după alegerile locale. Dacă PNL nu ajunge la guvernare până atunci, previzibil, PSD va obține primul loc la scrutinul din iunie. Și, dacă MP reușește să probeze că traversează pârleazul lui 5%, atunci mulți din vechii pedeliști nu vor mai sta pe gânduri și-i vor spune adio lui Blaga.
O altă provocare pentru MP este schimbarea electoratului. Dezamăgirea celor care au crezut în Traian Băsescu, câtă vreme le-a spus că justiția e independentă și inatacabilă de către poiticieni, se vede tot mai pregnant. Așa a apărut M10, menit să capitalizeze schimbarea discursului fostului președinte.
Mare parte a intelectualilor e în expectativă. Norocul MP este că nici Iohannis nu e deloc convingător pentru ei, iar Dragnea este abia la început de drum spre inima lor. Ca și Iliescu, Băsescu știe că în politica mare din România ești sortit pierzaniei fără sprijinul elitelor culturale. În ciuda unor încercări de a-i ponegri pe ”cei cu multă școală”, atunci când nu i-au mai fost alături, Traian Băsescu știe că fără ei e greu să câștigi potul cel mare. Poți lua un scor onorabil, poți face jocuri în Parlament, poți să fii influent, dar puterea reală nu o poți câștiga fără sprijinul elitei.
Fostul președinte a simțit pe pielea lui cât de greu e să schimbi macazul. În criza refugiaților a încercat o piruetă spre electoratul naționalist și xenofob, dar, în ciuda aplauzelor de moment, n-a putut câștiga încrederea acestora, așa cum au arătat ulterior sondajele. Oare de ce?
Mișcarea Populară se află pe un drum bun și sorții par a-i surâde. Parcursul ei însă depinde mult de evoluțiile din sistemul juidicar și de capacitatea PSD de a se menține la guvernare. Îi place, nu-i place, Traian Băsescu a ajuns la mâna social-democraților, când se aștepta mai puțin.
Dacă PSD pierde guvernarea înainte de locale și parlamentare, atunci misiunea MP va fi mult mai dificilă. Automat, interesele de afaceri și mediatice vor vira spre liberali, PSD va reprezenta o puternică voce de opoziție, iar partidul lui Traian Băsescu va fi strivit între un executiv la dispoziția lui Iohannis și un PSD care se zbate pentru un scor cât mai bun în alegeri.
Comentează