Misiunea îndeplinită. Tom Cruise primește distincția la care visează toți actorii

Autor: Anca Flondor

Publicat: 17-06-2025 22:52

Actualizat: 18-06-2025 01:52

Article thumbnail

Sursă foto: pinterest

Misiunea este în sfârşit îndeplinită: Tom Cruise va primi un Oscar onorific, a anunţat Academia marţi, pentru întreaga sa carieră bogată, în cursul căreia distincţia supremă i-a scăpat întotdeauna.

Actorul în vârstă de 62 de ani, care a încheiat recent saga "Misiune: Imposibilă", este considerat de mulţi ca fiind unul dintre ultimele mari staruri de cinema, capabil să umple sălile de cinema cu numele său.

După pandemie, acest fanatic al cascadoriilor a fost chiar văzut drept salvatorul Hollywoodului, datorită succesului filmului "Top Gun: Maverick", pentru care a îmbrăcat din nou costumul de pilot de vânătoare.

Dar, în ciuda a patru nominalizări la Oscar - ca actor pentru "Născut pe 4 iulie", "Jerry Maguire" şi "Magnolia" şi ca producător pentru "Top Gun: Maverick" - nu a fost niciodată câştigător.

"Angajamentul incredibil al lui Tom Cruise faţă de comunitatea noastră cinematografică, experienţa în sală şi comunitatea cascadorilor ne-a inspirat pe toţi", a declarat preşedinta Academiei, Janet Yang, într-un comunicat.

Acest Oscar onorific îi va fi înmânat la ceremonia Governors Awards care va avea loc pe 16 noiembrie.

Academia a anunţat, de asemenea, că va înmâna alte premii Oscar onorifice în cursul ceremoniei actriţei Debbie Allen, scenografului Wynn Thomas şi cântăreţei country Dolly Parton, recunoscută pentru angajamentul său umanitar. AGERPRES

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri